Pensionarii mehedinţeni sunt codaşi la plata impozitelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Popririle au fost făcute pentru neplata impozitelor locale
Popririle au fost făcute pentru neplata impozitelor locale

 Numai în Drobeta Turnu Severin, anul acesta, peste 9000 de bătrâni au avut poprire pe pensie din cauza impozitelor şi amenzilor neachitate

Pensionarii care altădată se călcau în picioare să-şi plătească impozitul la casă sau pentru pământ au rămas, anul acesta, ultimii la achitarea datoriilor către stat.

Ei s-au trezit cu veniturile mai mici pentru că primăriile au vrut să-şi recupereze cu orice preţ taxele şi au cerut ca pe pensii să se facă popriri.

„Noi am cerut  poprire pe pensie în cazul a şase persoane care nu şi-au plătit impozitele la casă şi terenuri”,a spus  Horia Balica, primarul comunei Izvorul Bârzii.

 Lunar, Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi virează în conturile primăriilor ,administraţiilor financiare şi băncilor banii pe care pensionarii îi datorează. Suma datorată de vârstnici, în luna noiembrie, a ajuns la 180.000 de lei.

„Noi primim titlurile executorii de la primării şi de la administraţiile  financiare locale şi din judeţ.

Un număr de 83 de primării şi administraţii financiare primesc lunar de la noi o sumă de 130.000 de lei, apoi executorii judecătoreşti şi la final băncile”, a declarat Ioana Richard ,director economic la Casa Judeţeană de Pensii  Mehedinţi.

 În Drobeta Turnu Severin, 2896 de pensionari primesc, lunar, mai puţini bani, dintre aceştia 1130 de persoane au poprire din cauza amenzilor auto neplătite. În 2011, peste 9000 de bătrâni au avut poprire  pe  pensie.


Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite