Turnu Severin: Zona fostei autogări va deveni „Parcul cu platani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Zona fostei autogări va deveni „Parcul cu platani”
Turnu Severin: Zona fostei autogări va deveni „Parcul cu platani”

Parcul din Piaţa Mircea, cunoscută drept zona fostei autogări, va deveni în cel mai scurt timp unul din cele mai frumoase şi curate parcuri din Severin.

Cu aproape 300.000 lei, autorităţile vor reabilita complet parcul, vor crea alei pietonale, vor instala două fântâni arteziene şi vor crea două parcări în spic. “Într-o lună, vom avea un parc demn de municipiul nostru. Vom pune aproape 40 de băncuţe, coşuri de gunoi şi circa 40 de stâlpi de iluminat. De asemenea, vom crea, de-o parte şi de alta a parcului, circa 200 de locuri de parcare, iar în locul teilor care ne-au distrus trotuarele, vom planta platani.

Staţiile de autobuz vor rămâne, însă activităţile comerciale vor fi mutate în alte locaţii”, declară primarul Constantin Gherghe, care propune tototdată ca parcul să primească denumirea de “Parcul cu platani”. Până acum, zona a fost un adevărat maidan, unde doar câinii vagabonzi se mai încumetau să pătrundă. De luna viitoare însă, zona va fi schimbată complet.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite