Palatele din Strehaia, ridicate din afaceri dubiose, inexistente în acte
0Anul trecut, Direcţia Finaţelor Publice Mehedinţi a trimis la Pachetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin 15 dosare de evaziune fiscală, cele mai multe pe numele cetăţenilor de etnie rromă din Strehaia
Ţiganii din Strehaia sunt vestiţi nu numai pentru afacerile dubioase, prin care au ţepuit statul roman cu zeci de milioane de euro, dar şi pentru neplata impozitelor şi taxelor.
Numai anul trecut , Direcţia Finaţelor Publice Mehedinţi a trimis la Pachetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin 15 dosare de evaziune fiscală, cele mai multe pe numele cetăţenilor de etnie rromă din Strehaia.

În urma acestor anchete Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) din Mehedinţi a pus sechestru pe casa Stelei Mihai, din Strehaia, care adunase la bugetul statului o datorie de aproape 140.000 lei .
Suma reprezintă taxele şi impozitele pe care femeia, implicată în afaceri cu fier vechi şi alte tranzacţii comerciale, a refuzat să le achite. La solicitarea inspectorilor fiscali, Primăria Strehaia a spus că Stela Mihai nu are, pe numele ei, decât o Dacie 1301.
Surpriză, însă, pentru inspectorii au extins cercetările şi au găsit în evidenţele Oficiului de Cadastru Mehedinţi, palatul, pe care s-a pus sechestrul.
Şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Mehedinţi explică modalitatea prin care ţiganii fac nevăzute palatele somptuoase din Strehaia. „O firmă are datorie, eu fac demersuri să aflu bunurile. Aceste demersuri se fac la primărie, aici este problema. La primăria Strehaia nu au o evidenţă a bunurilor mobile, nici nu se străduiesc să facă. Casele şi bunurile deţinute nu sunt înregistrate la primărie în acte ca să nu plătească impozite, iar firmele nu sunt pe numele lor”, a declarat Cosmin Durac, directorul DGFP Mehedinţi.
O altă situaţie care încurajează jecmăneala statului este faptul că în Strehaia jumătate din locuitori poartă numele Mihai, situaţie care creează neclarităţi la plata taxelor.
„Dacă vreţi informaţii trebuie să-mi spuneţi strada pe care locuiesc Ion şi Gheorghe Mihai, codul numeric personal sau alte date pentru identificare deoarece jumătate din locuitorii oraşului poartă numele de Mihai”, a spus Simona Băran, şefa Serviciului de taxe şi impozite locale Strehaia.
În această săptămână, se finalizează un alt dosar greu pentru ţiganii neplătitori de taxe din Strehaia, inspectorii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Mehedinţi spun că prejudiciul adus statului este de şase milioane de lei.
Astăzi, doar nouă persoane din Strehaia, reţinute pe bază de ordonaţă pentru 24 de ore, în dosarul de evaziune fiscală, vor fi prezentate Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Alături de ele, alte 12 persoane vor afla dacă vor râmâne în spatele gratiilor pentru 29 de zile, printre acestea se numără trei importanţi oameni de afaceri din Timişoara şi Silvian Toma, finanţatorul F.C Hunedoara.