Turnu Severin: Baza de Kaiac-Canoe din Orşova are nevoie de bani pentru a putea supravieţui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Baza de Kaiac-Canoe din Orşova are nevoie de bani pentru a putea supravieţui
Turnu Severin: Baza de Kaiac-Canoe din Orşova are nevoie de bani pentru a putea supravieţui

Antrenorii clubului sunt puşi în situaţia de a renunţa la competiţiile internaţionale, pentru că nu li se alocă fondurile necesare

Cel mai mare club de kaiac-canoe din România are nevoie de sprijin financiar. Lipsa banilor i-a determinat pe antrenorii lotului orşovean să renunţe deja participarea la două competiţii internaţionale, de unde s-ar fi întors cu cel puţin zece medalii pentru fiecare şi pe care le-a câştigat deja de patru ori.  

Unul din centrele de elită ale sportului românesc, clubul sportiv de kaiac-canoe din Orşova, produce, pe banda rulantă, campioni naţionali, europeni şi mondiali. Finanţat de Ministerul Educaţiei, centrul olimpic nu a mai primit bani de la sfârşitul lunii martie, astfel că datoriile către furnizori sunt imense, iar dacă nu vor fi alocate fonduri, sportivii centrului vor rămâne fără apă, fără curent şi fără hrană. Clubul a fost nevoit să renunţe déjà la două regate internaţionale, una dintre ele câştigând-o până acum de patru ori. «Suntem puşi în situaţia să nu ne putem face o planificare performanţială, pentru că finanţarea se face sincopat. Am renunţat deja la două regate internaţionale. Săptămâna viitoare era Regata Savona din Italia- de mare tradiţie- pe care am câştigat-o de patru ori până acum. De la fiecare ediţie am venit cu 10-15 medalii”, ne-a spus antrenorul Beniamin Zabet, coordonatorul clubului orşovean. Pentru regata din Italia, clubul orşovean ar avea nevoie de circa 40.000 lei, pentru o delegaţie de circa 30 de persoane.

Au dormit şi pe jos în competiţii

Cei 120 de sportivi legitimaţi la clubul orşovean fac performanţă într-o sărăcie lucie. Pe lângă faptul că în baza nautică trăiesc la limita existenţei, chiar şi atunci când pleacă în deplasări, sunt nevoiţi să îndure condiţii de-a dreptul umilitoare. Copiii care pot reprezenta viitorul kaiacului de mare performanţă din România au ajuns să doarmă, pe jos, în competiţiile sportive. „Nu pot să nu dau dreptul unui sportiv să nu participe. Şi atunci, sigur, că există cheltuieli de cazare şi de masă, în condiţiile în care, la campionatele naţionale, am stat într-o cazare de 10 lei, pe nişte saltele pe jos, la campionatele naţionale”, ne-a precizat antrenorul emerit Beniamin Zabet.        

Sportivii medaliaţi nu au fost încă premiaţi

Situaţia financiară actuală este una fără precedent pentru Centrul Olimpic de la Orşova. Întreruperea activităţii, în plin sezon competiţional, ar reprezenta o pierdere de proporţii pentru sportul românesc. «Avem datorii mari, având în vedere faptul că la campionatele naţionale şi la toate concursurile care au fost în vară, noi am participat cu un număr de peste 80 de sportivi, din care 70 au fost medaliaţi, iar alţii, chiar dacă nu au fost medaliaţi, au reuşit să intre în loturile naţionale de juniori. Este absolut justificată participarea lor la aceste competiţii”, a adăugat Beniamin Zabet. În acelaşi timp, aceşti copii au avut nenorocul să se nască într-o ţară care batjocoreşte până şi performanţa. O dovadă a acestui fapt este că, deşi au obţinut 147 de medalii, la diferite competiţii, sportivii nu au fost premiaţi nici până acum.

ISJ recunoaşte că performanţa nu e finanţată

Pentru a supravieţui, clubul ar avea nevoie, lunar, de circa 1 milion lei. Suma este însă prea mare, având în vedere faptul că, în întreg anul trecut, baza a primit 400.000 lei. „Ca peste tot în România, sistemul sportiv atât la nivel de cluburi ale Ministerului Tineretului şi Sportului, cât şi cluburile sportive şcolare sunt subfinanţate. Din păcate, pentru România, sportul nu mai este demult o prioritate, ajungând în acest moment ca el să existe numai la nivel de seră. Adică, ici şi colo, câte o oază de performanţă, cum este şi Orşova. Şi, dacă nici aceste oaze nu le mai finanţăm, sportul aproape că va dispărea din România”, ne-a declarat inspectorul şcolar general Marius Screciu.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite