O barjă aflată în reparaţii, în Portul Severin, a pus pe jar pompierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un miros înţepător de gaz s-a simţit, ieri, în zona Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Verificările au scos la iveală faptul că emanaţiile proveneau de la o barjă aflată în portul severinean pentru reparaţii.    

Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a fost solicitat, ieri, să intervină, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de cercetare chimică şi 11 pompieri, pe strada Băile Romane nr.3, din municpiu, unde fusese semnalat un puternic miros de gaz.

Potrivit Inpsectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta”, în urma cercetărilor efectuate de către echipa de cercetare chimică a insituţiei, împreună cu echipa de specialişti a societăţii de gaz, s-a constatat că “sursa emanaţiilor era constituită de vaporii combustibilului (motorină) ce proveneau de la o barjă aflată în portul Dr. Tr. Severin, la care se efectuau lucrări de reparaţie”.

Din cauza curenţilor de aer, mirosul înţepător a ajuns până în centrul oraşului.

Pentru că emanaţiile s-au dispersat şi nu mai prezentau pericol pentru populaţie, forţele de intervenţie au fost retrase din dispozitiv după aproximativ o oră de la semnalarea cazului.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite