Turnu Severin: Nistor Mihaela Adriana, bursiera pasionată de matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medalii, premii naţionale, bursă şi o medie perfectă pe toţi anii de studiu. Sunt rezultate obţinute de tânăra copilă într-un domeniu de care s-a îndrăgostit încă din copilărie.

 Deşi în copilărie era atrasă mai mult de ştiinţele umane, acum singura ei preocupare o reprezintă material la care a obţinut rezultate spectaculoase de-a lungul anilor.

“Materia mea preferată este matematica. De fapt matematica este unul dintre puţinele lucruri la care nu aş putea renunţa. În gimnaziu îmi plăcea limba si română, am participat şi la olimpiade. După ambele participări am obţinut locul întai fără a-l fi “vânat”. Tocmai faptul că am obţinut locurile cu uşurinţă m-a determinat să nu mai particip, această materie nu mai prezintă o provocare”, ne spune Adriana.

Începând din clasele mici, aceasta a participat la mai toate concursurile şi olimpiadele în domeniu, de unde nu a obţinut rezultate mai mici decât calificarea la nivelul judeţean.

“Matematica a fost mereu ceva special, au fost olimpiadele la care mi-am dorit  toate rezultatele (oricât de mici) pentru că e o continuă provocare. Când eram în clasa a VII-a mi-am dorit calificarea la naţională. Chiar dacă rezultatul meu nu a fost pe măsura aşteptărilor, am învăţat că pentru orice trebuie muncă şi perseverenţă Am avut atunci ocazia să văd pe câţiva dintre cei care au reuşit, ceea ce a contat enorm la acea vreme”, mai adaugă eleva.

Odată cu trecerea anilor, în liceu, eleva şi-a aprofundat cunoştinţele, astfel încât, nu o singură dată a obţinut primul loc la mai multe concursuri naţionale, la fel ca şi calificarea la olimpiade de unde a obţinut chiar şi medalii.

Medalii de argint şi bronz

“În clasa a VIII-a ştiam cam ce presupune o olimpiadă naţională. Tot atunci am şi început, cândva la sfarşitul lunii octombrie, să mă pregătesc împreună cu doamna profesoara Mariana Draga-Tatucu, actuala mea profesoara de matematică. Dumneaei m-a ajutat să schimb o mentalitate greşită întalnită la foarte mulţi profesori, conform căreia fetele nu sunt capabile să facă performanţă în matematică. E adevărat că rezultatele baieţilor sunt de obicei mai bune, însă plafonarea cu o asemenea idee e cel mai prost lucru pe care l-am auzit. Aşa am obţinut o medalie de bronz şi o menţiune la naţionala de matematica  în 2008”, relatează aceasta.

10 pe linie în anii de studii

Pe lângă rezultatele extrordinare obţinute la matematică eleva s-a dovedit a fi foarte sârguincioasă şi în ceea ce priveşte şcoala, dovada fiind, media de 10,00 pe linie obţinută în toţi cei 10 ani de învăţătură şi faptul că e bursieră “Dinu Patriciu”.

“Fiincă sunt curioasă din fire, am participat anul trecut la olimpiada naţională de la matematică, unde am obţinut o medalie de argint şi menţiune. În orice caz pentru mine a fost o experienţa placută. Mai nou nu îmi doresc să obţin un anumit rezultat când particip la un concurs, asta ar provoca mult stres fara niciun rost, pur si simplu particip. Sunt mândră de rezultatele şcolare, la fel ca şi de faptul că sunt bursieră. Cu toate astea, nu vreau să mă opresc aici…”, ne spune olimpica.

Pe viitor are de gând să continue într-un domeniu care să o lege de pasiunea din liceu.

Întrebări şi răspunsuri:
Ce-i place?

Îmi place să ascult muzică (nu plec niciunde fara mp4), să fac poze (în general cu peisaje sau situaţii comice), să stau cu prietenii, să ma plimb, să urmaresc filme şi uneori să citesc.
Ce nu îi place?
Urăsc oamenii prefacuţi care incearca sa profite. De obicei avem nevoie unii de alţii, suntem oameni, iar eu aş putea ajuta pe absolut oricine fără să aştept ceva în schimb.

Ce facultate vrei să urmezi?
Nu m-am hotărât la ce facultate vreau să merg. Anul trecut eram atrasă de idea de a urma Politehnica Bucuresti, apoi Facultatea de Matematică şi Informatică, dar acum nu prea ştiu dacă îmi mai doresc să devin la un moment dat studentă la aceste facultati. Probabil timpul le rezolva pe toate.

Cum te consideri în relaţia cu prietenii?
Foarte sociabilă. Am puţini prieteni, dar cei care intră în această categorie sunt oameni pe care mă pot baza oricând. Sunt recunoscatoare destinului că mi i-a scos în cale. Amici am mai mulţi, dar amicii sunt cei care nu ajută pe nimeni, cu ei doar îţi petreci timpul liber.
   



Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite