Mihai Dima, lider FSLI Mehedinți: „În Legea Educației, nu văd nimic care să arate că se vrea centrarea învățământului pe elev”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Dima nu are mari așteptări de la Legea Educației
Mihai Dima nu are mari așteptări de la Legea Educației

Profesorii de la trei școli din Drobeta Turnu Severin au refuzat să susțină, ieri, una sau două ore din programul normal. De asemenea, în așteptarea votului pentru moțiunea de cenzură, dascălii au purtat pe brațe banderole albe.

Deși, potrivit sindicaliștilor, o parte a profesorilor ar fi trebuit să poarte și astăzi banderole, în semn de protest față de rezultatul votului de ieri, din Parlament, situația din școlile severinene pare să fie cu totul alta.

S-a protestat doar în timpul moțiunii

„Ieri a purtat toată lumea, când a fost cu moțiunea de cenzură, dar astăzi nu am văzut pe nimeni cu banderole”, a fost răspunsul venit de la Colegiul Economic „Theodor Costescu” din Severin.

La liceele Decebal și Odobleja sau la Școala Generală 6, aceeași situație. Nimeni nu protestează.

„Din câte știm noi, nu sunt proteste în școlile din Mehedinți. Pe noi nu ne-a anunțat nimeni nimic. Cu toate astea, nici de protestele de ieri nu am știut, am fost anunțați de directori, după ce acestea se consumaseră. Fiecare are dreptul să protesteze, dar trebuie respectat cadrul legal, avem o lege a conflictelor de muncă”, ne-a spus Doru Tufiș, inspector general adjunct în cadrul ISJ Mehedinți.

Liderul sindicaliștilor din învățământ, Mihai Dima, anunță că profesorii intră normal la orele de curs, în așteptarea Legii Educației.

„Deocamdată nu avem niciun protest. Așteptăm Legea Educației și mai vedem. Ca o părere personală, din această lege pe care Guvernul și-o asumă astăzi, nu reiese nimic clar, nimic care să arate că se vrea centrarea învățământului pe elev”, a spus, pentru Adevărul de Seară, Mihai Dima.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite