Turnu Severin: 22.000 de doze de vaccin antiviral ajung, astăzi, în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DSP Mehedinţi anunţă că traversăm o perioadă de risc viral. Pentru a preveni infecţiile virale, autorităţile au limitat accesul în spitale.

Cele 22.000 de doze necesare vaccinării antivirale ajung, în cursul zilei de astăzi, în judeţ, potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mehedinţi. Prioritate vor avea vârstnicii de peste 65 de ani, copiii instituționalizați și cadrele medicale. Ministerul Sănătăţii a trimis un ordin către toate direcţiile sanitare din ţară, potrivit căruia trebuie luate toate măsurile pentru a preveni o explozie a incidenţei bolilor virale, mai ales la grupele de vârstă cu risc.

"Evitaţi zonele aglomerate!"   Pe fondul apariţiei în ţară a unor cazuri de îmbolnăviri cu virusul A/H1N1, dar şi pentru prevenirea infecţiilor virale, autorităţile sanitare au luat măsuri pentru limitarea numărului de vizitatori la pacienţii internaţi în spitale şi au fost interzise vizitele la pacienţii internaţi în clinicile de boli infecţioase. “La nivelul Spitalului Judeţean, s-au luat deja toate măsurile privind accesul bolnavilor şi aparţinătorilor. Vă sfătuiesc să evitaţi zonele aglomerate, iar vis-à-vis de gripa porcină, recomand spălatul pe mâini frecvent”, a precizat dr. Aurel Borugă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mehedinţi. În secţiile maternităţii severinene nu pot intra, în această perioadă, nici măcar rudele pacienţilor.

Gripa porcină, aşteptată şi în Mehedinţi
“Traversăm o perioadă de risc viral”, ne anunţă dr. Aurel Borugă, care se aşteaptă totodată ca gripa porcină să apară şi în Mehedinţi. “În ceea ce priveşte gripa porcină, este o boală nenorocită care s-a extins şi în România şi, mai ales la judeţele învecinate, în special în Dolj, unde avem foarte multe cazuri. Din fericire, noi nu ne confruntăm cu ea, dar ne aşteptăm să vină şi peste noi”, a adăugat directorul DSP Mehedinţi. Pentru prevenirea extinderii virusului gripei porcine, în Mehedinţi s-au achiziţionat 5.000 de măşti de protecţie pentru personalul medical şi importante cantităţi de alte materiale sanitare şi substanţe dezinfectante. În luna iulie, s-au înregistrat primele patru cazuri de persoane infectate cu virusul A/H1N1.

În spital, se intră după-amiaza
Conducerea unităţii sanitare a decis ca programul vizitelor să se facă, zilnic, între orele 14 şi 17. “În afara orelor de vizită, accesul este strict interzis în Spitalul Judeţean de Urgenţă”, se arată pe afişele postate pe gardurile spitalului. În această dimineaţă, chiar şi agenţii de pază ai instituţiei purtau mănuşi şi măşti de protecţie.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite