Turnu Severin: Lipsă acută de medici în spitalele din Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Lipsă acută de medici în spitalele din Mehedinţi
Turnu Severin: Lipsă acută de medici în spitalele din Mehedinţi

Spitalul Judeţean din Tr. Severin şi cel orăşenesc din Vânju Mare au un deficit de 40 de medici. La Vânju Mare, secţia de chirurgie tocmai a fost suspendată, pentru că nu mai are niciun doctor, iar la Tr. Severin, la reanimare, un medic munceşte cât doi.

Spitalul Orăşenesc din Vânju Mare, unde ajung, lunar, cam 400 de bolnavi, nu mai are secţie de chirurgie, aceasta fiind suspendată, deocamdată, pentru o lună. După ce a rămas fără anestezist în urmă cu un an, acum chirurgul s-a transferat la Tr. Severin. E rău de noi, spun pacienţii, întrucât cazurile operabile sunt trimise la Severin. “Nu m-am operat aici, pentru că nu a fost doctor chirurg, nu a fost anestezist şi m-am dus la Severin. Am avut o operaţie foarte grea, o încurcătură de maţe şi m-a ţinut acolo nouă zile şi apoi, m-am reîntors, aici, la Vânju. E greu fără medic. Faceţi în aşa fel şi aduceţi chirurg aici”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, Emilia Popescu, un pacient din comuna Pătulele.  

Un medic bulgar vrea să vină la Vânju
Secţia de Chirurgie ar putea fi redeschisă într-o lună, maxim două, doar dacă Ministerul Sănătăţii va rezolva urgent problema actelor în cazul unui medic din Bulgaria care ar vrea să vină aici. “A venit în iulie, şi-a depus dosarul la minister, numai că merge mai greu pe acolo până se mişcă hârtiile”, ne-a precizat dr. Marius Marinescu, directorul Spitalului. În acest moment, la Vânju Mare, este nevoie de chirurgic ca de aer. Spitalul deserveşte o zonă de 60.000 de locuitori. Pe lângă doi chirurgi, aici mai este nevoie de un pediatru şi de un anestezist.   

Cei mai căutaţi sunt anesteziştii 
În secţia de foc a Spitalului Judeţean Severin, ATI-ul, e nevoie de 11 medici. Doar 5 fac munca pentru toţi şi se plâng că gărzile sunt epuizante. În plus, ei se plâng şi de faptul că trebuie să facă gărzi şi la domiciliu, muncă de altfel neplătită. “Trebuie să asigurăm cele 30-31 de gărzi lunare, plus încă un sistem de gărzi la domiciliu, ultimele fiind o muncă voluntară, neprimind absolut niciun ban pentru ele. Facem o dată, programul normal de lucru, facem cinci sau şase gărzi în spital, plus alte cinci sau şase la domiciliu şi ele pot veni una după alta. Suntem consemnaţi cum s-ar zice fără a lua niciun ban (…) Este pusă în pericol atât viaţa bolnavului, cât şi a noastră”, ne-a declarat Tiberiu Selejean, medic primar ATI.

Deficit de 34 de medici la Sp. Judeţean Severin
Spitalul Judeţean din Tr. Severin a angajat de curând 8 medici. Dar tot mai e nevoie de 34. Între secţiile cu lipsă acută sunt ATI -ul şi neurochirurgia. “Avem un deficit de 34 de medici specialişti si rezidenti. Cele mai mari probleme le întâlnim la Reanimare, unde avem nevoie de 6 medici şi la Neurologie, alţi 3. Ar mai fi secţiile cu specific aparte, gen Epidemiologie, Neonatologie, Neurochirurgie, ultima fiind organizată ca şi compartiment, dar nu funcţionează din lipsă de personal”, ne-a precizat Gabriel Boeru, consilier juridic Spitalul Judeţean Mehedinţi.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite