Medicii veterinari mehedinţeni sunt în alertă. S-au descoperit primele cazuri de trichină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porcii cumpăraţi din târg sau din alte locuri trebuie să fie crotaliaţi
Porcii cumpăraţi din târg sau din alte locuri trebuie să fie crotaliaţi

Comuna Punghina şi satul Cerneţi, cele două locuri unde s-a constatat că animalele sacrificate erau bolnave

 Sacrificarea porcului pentru Crăciun este ca o loterie. Chiar carnea lui Ghiţă crescut în gospodăria proprie trebuie trimisă la analize. Medicii veterinari avertizează că nu trebuie consumată carnea fără efectuarea acestor teste.

Dintre cele două persoane,  una a rămas şi cu banii daţi pe porc şi fără carne. Porcul  nu era  crotaliat la medicul veterinar şi nici înregistrat la Primărie.

“Până în prezent, pe raza judeţului s-au înregistrat două cazuri de trichină, unul confirmat la Punghina şi altul la Cerneţi, lucru confirmat şi de  analizele de laborator efectuate în laboratorul nostru de la Halânga.

Nimeni n-a apucat să mănânce carne,  în cazul de la Punghina, nu vom putea acorda despăgubirile băneşti prevăzute de lege.Proprietarul n-a avut animalul crotaliat şi înregistrat la Primărie.

Dacă ar fi respectat aceste condiţii obligatorii, ar fi fost despăgubit din partea statului în bani, la preţul pieţei cărnii de porc”, a declarat putătorul de cuvânt al DSV Mehedinţi, doctor Adriana Ganea. Anul trecut, în Mehedinţi, au fost înregistrate opt cazuri de trichineloză, dintre care trei au îndeplinit condiţiile de despăgubire.




Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite