Turnu Severin: Marius Enea, jandarmul pasionat de misiuni internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Marius Enea, jandarmul pasionat de misiuni internaţionale
Turnu Severin: Marius Enea, jandarmul pasionat de misiuni internaţionale

Zborul a fost visul lui cel mai de preţ, dar viaţa i-a arătat drumul către cariera militară. Vorbim despre Marius Enea, un jadarm care acum îşi doreşte să-şi servească patria într-o misiune internaţională. Nu-i este teamă, pentru că pricipiul care-i ghidează viaţa este că „nu trebuie să pui frica înaintea destinului”.

Când era mic, visa să ajungă pilot. A renunţat însă la idee, prin şcoala generală, din cauza distanţei prea mari de locul unde ar fi trebuit să facă studiile. Timpul a trecut, iar cum părinţii îl îndemnau mai tot timpul să se facă ori profesor, ori doctor, Marius a decis de unul singur. După doi ani de liceu petrecuţi la Liceul Teoretic din Orşova, tânărul şi-a continuat studiile în Severin, la Liceul Auto, unde pentru ultima dată părinţii aveau să-l îndrume în viaţă. „Am făcul liceul auto, la insistenţele părinţilor, pentru că astfel puteam obţine o calificare”, îşi aminteşte Marius Enea, unul din jandarmii de încredere ai Inspectoratului mehedinţean.  

Carieră în ascensiune
De-atunci, Marius nu a mai depins de familie. Plecase deja de-acasă, pe cont propriu, pentru a-şi face o carieră. Visul de a deveni pilot s-a transformat brusc în dorinţa de a urma o carieră militară. „Pe la 18 ani, începusem să mă axez pe jandarmerie, pentru că am gândit că îmi oferă  siguranţa unui serviciu şi, în plus, presupune o disciplină. Am făcut Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Bumbeşti Jiu, iar ultimul an a coincis cu primul an al Facultăţii de Drept pe care am absolvit-o la Lugoj”, îşi continuă povestea vieţii, jandarmul.

După terminarea cursurilor, Marius a fost repartizat, pentru un an, la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti, după care s-a transferat la Timişoara. În 2003, a participat la un curs pentru misiuni internaţionale, iar în 2004 a fost, timp de un an, în Kosovo. După un al an pe care l-a petrecut la Arad, tânărul a venit în judeţul natal. 

Pasionat de misiuni internaţionale
Acum, Marius se pregăteşte intens pentru o misiune internaţională. Îşi doreşte enorm să reprezinte, încă o dată, România în afara graniţelor şi să dea dovadă, alături de colegii săi, de profesionalism. Deşi modest şi, la prima vedere, blând, Marius Enea se dovedeşte a fi, prin meseria pe care o are şi prin rezultatele pe care le-a obţinut până acum, un bun profesionist, care ştie care-i sunt atribuţiile şi responsabilităţile. „În astfel de misiuni, acumulez diverse cunoştinţe, altele decât cele din ţară. E altceva decât ceea ce faci aici.

Acolo reprezinţi România, nu doar instituţia. Responsabilitatea e mai mare, pericolul e mare. Cu toate astea, nu mi-e frică, pentru că sunt de principiul că fiecare are un destin. Nu trebuie să pui frica înaintea destinului”, ne spune tânărul. Marius îşi doreşte acum să câştige preselecţia pentru participarea la o misiune internaţională, să îşi facă doctoratul şi să fie considerat de toată lumea pregătit, din toate punctele de vedere, pentru a executa serviciul în cadrul Jandarmeriei.

Care sunt, în opinia ta, cele mai grele misiuni?
„Având în vedere că am schimbat multe ..., că am lucrat cu mulţi oameni, nu mi se pare nicio misiune grea. De altfel, îmi place să fiu pus la încercare. Îmi place tot ceea ce fac”. 

Vei încerca să-ţi îndrumi copilul spre aceeaşi carieră?
Dacă va alege aceeaşi carieră, va fi decizia ei. Aş lăsa-o totuşi, pentru că această instituţie presupune o disciplină, o ordine şi o responsabilitate a oamenilor”.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite