A ratat Europenele de Unifight din lipsa banilor/ Mihaela Gîdea, campioană naţională la Unifight şi vicecampioană la judo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra face judo de 20 de ani
Tânăra face judo de 20 de ani

A răzbit în lumea sportului, inclusiv după o pauză de cinci ani. Acum, ar putea să rateze Europenele la Unifight, din lipsa banilor.

Are judo-ul în sânge. Încă din primii ani de viaţă a călcat pe tatami şi a descoperit cele mai eficiente tehnici de luptă. A avut norocul de a se naşte într-o familie de sportivi, însă talentul şi dedicaţia au clasat-o pe primele locuri ale podiumului.  

În perioada 1996-1999, a făcut parte din lotul naţional de judo, a ajuns campioană naţională de junioare şi cadete, a fost medaliată la Senioare, în 2000 a ajuns campioană balcanică, iar anul trecut a devenit campioană naţională la Unifight.

La câte rezultate remarcabile a avut, nici ea nu mai ştie numărul competiţiilor câştigate. „Prima medalie, bronzul, am câştigat-o în clasa a cincea, cu echipa la Oneşti. Pe urmă, în clasa a şaptea, am luat locul 5 la seniori, eu fiind junioară. Un an mai târziu, am ieşit campioană naţională. A ieşit apoi pe locul III la campionatele balcanice, seniori şi juniori. Sunt aşa de multe, că nu le mai ţin minte.

Pe când eram în lotul naţional de la Cluj, în Franţa, am luat cu echipa locul întâi şi locul III la individual. În 2000, am ieşit campioană balcanică şi tot în 2000, am luat locul III la seniori. De atunci şi până prin 2004, am luat numai locul trei. N-am mai trecut de el”, mărturiseşte Mihaela Gîdea.

image


Sacrificii, multă muncă şi bani puţini
După o întrerupere de cinci ani, timp în care a făcut o facultate, dar şi-a întemeiat şi o familie, Nina, aşa cum o strigă toţi colegii, s-a reîntors la viaţa de sportiv.

A cochetat în timpul facultăţii şi cu luptele libere, şi nu fără a „marca”.  A ieşit campioană naţională, împreună cu echipa din Craiova. Acum, ajunsă la 28 de ani, o vârstă la care alţii poate se retrag, Mihaela Gîdea ne dă o lecţie.

Accidentările sunt tot mai dese, însă merge mai departe. Cu ambiţie. Anul trecut, a ieşit campioană naţională, pe categoria 70 kg, la Unifight, iar săptămâna trecută, vicecampioană la naţionalele de senioare, în judo. „Greu mi-a fost la concursuri, nu la antrenamente.

Pentru că eram, şi tată, şi antrenor. Dar ea mi-a uşurat munca, întrucât la majoriotatea concursurilor a câştigat. Şi atunci, stressul dispărea repede, fiind redirecţionat spre ceilalţi”, ne spune Ilie Gîdea, tatăl Mihaelei, dar şi antrenorul ei de judo.

În această lună, la Moscova, s-a desfăşurat Campionatul European de Unifight. Pentru a participa, Mihaela ar fi avut nevoie de 600 de euro, bani care includeau masa, cazarea, inclusiv viza.

Din păcate, lipsa resurselor financiare i-au blocat participarea.

Mihaela Gîdea, la antrenamente

Profil
Născută:  25 martie 1983, Strehaia- Mehedinţi
Studii:  Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Specializare Kinetoterapie- Craiova
Experienţă: 20 de ani, sportiv
Familie: are o fetiţă de trei ani


Merită sacrificiul?
“Chiar merită. Dar dacă te apuci de sport, trebuie să te şi ţii de el. Nu să te laşi şi să te reapuci. Trebuie să ai şi puţin noroc şi, normal, şi puţină minte. Nu se face mai nimic fără sacrificii. Important este să-ţi doreşti şi, imposibil, să nu reuşeşti. Sportul e bun, chiar dacă nu faci performanţă”.  

Ce le transmiţi celor care sunt la vârsta la care pot începe un sport?
“Sportul te dezvoltă din toate punctele de vedere, iar dacă vrei să ajungi campion, trebuie să şi munceşti pe măsură. Nu este îndeajuns talentul. Trebuie să şi munceşti foarte mult. În plus, nu ai voie să lipseşti de la antrenamente. O întrerupere te poate costa, pentru că deja îţi ieşi din mână”.

Ce-i place?
Apreciază modestia, respectul şi corectitudinea. Îi acceptă cu uşurinţă, în jur, pe cei care se exprimă liber, dar mai ales frumos.  

Ce nu-i place?

Detestă invidia şi răutatea celor care nu ştiu să aprecieze valoarea. Nu-i place când se vorbeşte mult şi nu se face mai nimic.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite