Turnu Severin: Lucrările la noua şcoală din satul Magheru au fost abandonate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Lucrările la noua şcoală din satul Magheru au fost abandonate
Turnu Severin: Lucrările la noua şcoală din satul Magheru au fost abandonate

Pentru că nu au o clădire în care şă-şi desfăşoare cursurile, copiii vor învăţa într-o sală a căminului cultural. Într-o clădire cu pereţi crăpaţi, cu acoperişul distrus şi toalete insalubre. Deşi autorităţile s-au apucat de o şcoală nouă, cu termen de finalizare 2008, ea nu-i terminată nici până acum.  

Elevii şcolii primare din satul Magheru sunt nevoiţi să înveţe carte, şi în acest an, în căminul cultural, întrucât lucrările de construcţie la noua unitate de învăţământ nu au fost încă finalizate. 
Autorităţile locale au avut fondurile necesare, dar pentru că nu au fost în stare să le cheltuiască, au returnat o parte din ele la buget, iar acum aşteaptă alţi bani. “Am fost într-o zi, când era şi domnul învăţător şi am văzut că toată-i crăpată. Dacă cade, vai de copii. Acuma, cică îi bagă în grădiniţă. Au mâncat banii. Asta nouă, rămâne ruinele lui Traian. Asta nu se mai face”, ne-a spus, supărat, Nicolae Fosa, un localnic al satului. Nemulţumiţi că nu au un spaţiu adecvat pentru copii, localnicii acuză autorităţile. Ei sunt convinşi că noua şcoală nu se va termina prea curând. “Aici am făcut eu şcoala. A putrezit şi va putrezi în continuare. Am 60 de ani, gândiţi-vă câţi ani are şcoala asta, dacă şi părinţii mei au învăţat în ea. Unde învaţă acum, e o ruină. Cade şcoala pe copii. Mai e şi un bazin neacoperit. Dacă scapă un copil aici?! Cine e vinovat? Pe ei îi interesează banul”, ne spune Vasile Ionică, un alt localnic.

Clădire improprie şi toalete insalubre
Ca să îndulcească cât de cât situaţia, dascălii încearcă să zugrăvească o sală de clasă şi să-i înghesuie pe copii acolo. Dar clădirea e veche tot o ruină veche de 60 de ani. “Până când se termină clădirea nouă, noi încercăm să amenajăm pentru cei de la clasele I-IV, cealaltă clasă care nu era folosită, pentru că erau ţiglele sparte şi mai ploua. S-a reparat acoperişul, s-au înlocuit ţiglele.Mai sunt mici probleme, pe care noi sperăm să le rezolvăm. Asta a fost clădirea căminului cultural care nu a fost reparată până prin 2004”, a precizat Maria Dăescu, educatoare la grădiniţa din Magheru. Odată cu începerea noului an şcolar, pe lângă o clădire improprie, pe copii îi mai aşteaptă şi o două grupuri sanitare insalubre. Nu au uşi şi nu sunt neigienizate. Despre apă, nici nu se mai pune problema.   

Autorităţile aşteaptă alţi bani
În urmă cu doi ani, Ministerul Educaţiei a alocat fonduri, în trei tranşe, pentru investiţii, utilităţi şi reabilitări în unităţile şcolare. Pentru Şcoala din Magheru, s-au primit circa 600.000 lei, însă cum autorităţile nu le-au cheltuit la acea vreme, o parte dintre ei s-au întors la buget. Acum, noua şcoală e departe de a fi terminată. “Păi nu se termină, că nu sunt bani. Au venit banii târziu, în noiembrie, şi până în decembrie nu se puteau cheltui toţi. Şi decât să aducem prejudiciu primăriei, mai bine nu i-am dat. Am rămas cu ei, am dat înapoi, vor veni alţii, pentru că am făcut demersuri”, ne-a spus viceprimarul comunei Brezniţa de Ocol, Constantin Basarabă. La Magheru, învaţă în prezent 21 de copii.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite