Turnu Severin: Loteria Română își ia măsuri de siguranță

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Loteria Română își ia măsuri de siguranță
Turnu Severin: Loteria Română își ia măsuri de siguranță

În urma furtului de joi seara, când de la o agenție loto din Severin, a fost sustrasă suma de 2000 de lei, Loteria Română a decis să ia măsuri.

Astfel, în această dimineață, în jurul orei 9, IPJ Mehedinți a organizat, la ințiativa companiei naționale, un seminar de securitate, împreună cu reprezentanți ai agențiilor din întregul oraș, dar și cu casierii acestora. Acțiunea a avut loc la o agenție din zona Autogării, iar subiectul principal de discuții a fost legat de implementarea sistemelor de securitate în agenții.

Este știut faptul că, în urma cercetărilor efectuate de polițiști în agenția tâlhărită joi, s-a constat că locației îi lipseau dotările de securitate impuse de lege.


 

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite