Lecţie de modestie de la o elevă care studiază la Colegiul Economic „Teodor Costescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa Şocâte, eleva care dă o lecţie despre modestie
Constanţa Şocâte, eleva care dă o lecţie despre modestie

 Bursa „bani de liceu”, acordată elevilor săraci pentru încurajarea frecventării orelor de curs, este folosită pentru achitarea facturilor

Constanţa Şocâte este elevă la Colegiul  Economic „Teodor  Costescu”,  din Drobeta Turnu Severin, Judeţul Mehedinţi. Tânăra provine dintr-o familie modestă şi este beneficiara programului „bani de liceu”. Fata este elevă în clasa a XI-a şi mai are doi fraţi, tot elevi de liceu.         

  În fiecare lună, primeşte de la şcoală 180 de lei pentru studii. Spre deosebire de alţi colegi, Constanţa care locuieşte într-o căsuţă cu două camere, în comuna Bala, nu aruncă banii primiţi pe distracţie şi vrea să-şi ajute părinţi.

 „Am  primit 475 de lei şi aceşti bani îi voi da părinţilor acasă să plătească factura la curentul electric. Dacă mai rămâne ceva, am să-mi cumpăr şi eu haine. Pentru mine aceşti bani sunt un real sprijin pe fiecare lună”, a mărturisit tânăra.

 Părinţii fetei nu au serviciu şi se ocupă de gospodăria lor care numără  o vacă, un porc, opt oi şi 20 de găini.  Banii de liceu au fost livraţi, zilele acestea, în conturile unităţilor de învăţământ, iar fiecare liceean va primi  remuneraţia pe cele două luni şi jumătate de şcoală trecute până acum.     

Fiecare elev care are un venit de 150 de lei pe membru de familia şi şi-a depus actele pentru a beneficia de bursă, are dreptul la aceasta indemnizaţie. Sprjinul se retrage în cazul în care în catalog se strâng mai mult de 20 de absenţe pe lună.

La Colegiul  Economic „Teodor  Costescu” vor primi  bursa peste 200 de elevi. Pe langa bursa „bani de liceu” la acest colegiu  mai sunt acordate pentru 20 de elevi, burse de merit, de studiu, sociale şi  de boală. 

Singura condiţie pentru  ca elevii să primească, în cotinuare, bursa de liceu este prezenţa la ore.

 „Au fost 220 de elevi înscrişi pentru această bursă, dar din cauza absenţelor  au rămas 216  de beneficiari. Toată săptămâna vom distribui bani elevilor de liceu”, a  declarat Gheorghe Pişleagă, administratorul liceului.

În Mehedinti, peste 2600 de  elevi primesc sprijin financiar, cei mai multi  învaţă la liceele din  comuna Cujmir şi oraşele  Strehaia şi  Baia de Aramă.  Indemnizaţia este acordată, în fiecare lună,  de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
 


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite