Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi, locul I la nivel naţional, la numărul de infracţiuni rutiere constatate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 842 de persoane cercetate pentru infracţiuni la regimul circulaţiei
842 de persoane cercetate pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

 În anul 2011 și primele două luni ale anului în curs au fost aplicate peste 63.552 sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de aproximativ 11.039.730 lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării şi anulării un număr aproximativ de 2.920 permise de conducere

La nivelul judeţului Mehedinţi, polițiștii rutieri au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și conștientizarea tuturor conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Au fost desfăşurate activităţi de prevenire, supraveghere, dirijare şi control al traficului rutier, efectuându-se aproximativ 1.712 acţiuni în cadrul cărora au fost legitimate peste 73.214 persoane şi controlate aproximativ 71.123 autovehicule.
   
Poliţiştii au constatat, în urma acestor controale, 958 de infracţiuni, din care 866 la regimul circulației, pentru săvârşirea cărora au fost cercetate 842 persoane.

Totodată, în anul 2011 și primele două luni ale anului în curs au fost aplicate peste 63.552 sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de aproximativ 11.039.730 lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării şi anulării un număr aproximativ de 2.920 permise de conducere

De asemenea poliţiştii au cercetat în perioada menționată, 215 accidente rutiere grave soldate cu decesul a 43 persoane şi rănirea gravă a altor 223, principala cauză generatoare a acestor accidente rutiere fiind viteza excesivă și neadaptată şi conducere imprudentă.

„În ceea ce priveşte infracţiunile constatate la regimul circulaţiei rutiere, în anul 2011, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi ocupă locul I la nivel naţional cu un volum al criminalităţii de 309,22 % comparativ cu alte judeţe a căror infrastructură rutieră este mult mai vastă decât a judeţului Mehedinţi şi a căror efective de poliţie rutieră înregistrează o pondere mai mare", a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite