UPDATE Incendiul din pădurea de pin de la Runcşor- Mehedinţi n-a fost încă stins/ Până acum au ars 2 hectare de pin, 20 de păşune şi alte 13 hectare de lizieră de pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au localizat incendiul şi acţionează acum pentru stingerea lui
Pompierii au localizat incendiul şi acţionează acum pentru stingerea lui

Ca să nu pună în pericol vieţile pompierilor, intervenţia a fost suspendată azi-noapte şi reluată în această dimineaţă.

UPDATE ORA 18,30  Incendiul produs în pădurea de foioase aparţinând Ocolului Silvic Tarniţa, respectiv pe raza comunelor Bala şi Şovarna, a fost lichidat în jurul orelor 18,00.  

               ORA 12,00    Înainte de retragerea pompierilor, la miezul nopţii, incendiul a fost localizat, existând doar un focar de incendiu într-un ogaş, fără a exista pericol de propagare. "Având în vedere că, începând cu ora 00.30, asupra zonei  s-a lăsat o ceaţă densă, vizibilitatea fiind redusă la zero, iar terenul accidentat prezenta ogaşe şi ravene care creşteau riscul accidentării şi rătăcirii personalului de intervenţie, intervenţia pompierilor a devenit imposibilă. Drept urmare, s-a stabilit retragerea forţelor la bază, la ora 00.40, la locul intervenţiei rămânând în supraveghere doi pădurari. La miezul nopţii, incendiul a fost localizat, existând doar un focar de incendiu într-un ogaş, fără a exista pericol de propagare", ne-a precizat plt. Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU "Drobeta". 

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, care se manifestă pe o suprafaţă de circa 20 ha de lizieră din pădurea de foioase, în acest moment acţionează 47 de pompieri, zeci de voluntari din comunele Bala şi Şovarna, precum şi 20 de pădurari.

image

Incendiul a fost semnalat, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14,30, într-o pădure de pin în apropierea satului mehedinţean Runcşor- comuna Bala.

Din cauza vegetaţiei uscate, flăcările s-au extins foarte repede şi nu au mai putut fi controlate.

Două hectare de pin au ars ca o torţă, fără ca pompierii să poată interveni în vreun fel. Când focul s-a mai potolit, forţele de intervenţie au început să facă o barieră în calea flăcărilor care înaintau cu repeziciune în pădurea de pin.

Până acum, focul a mistuit două hectare de pin şi alte şase de vegetaţie uscată şi litieră de pădure.

Şi pentru că pe timp de noapte, focul era din ce în ce mai greu de controlat, viaţa pompierilor fiind pusă în pericol, operaţiunile de stingere au fost sistate şi reluate în această dimineaţă. 

Este cel de-al doilea incendiu izbucnit într-o pădure de pin în ultimele 24 de ore. Vineri după-amiază, pompierii au reuşit să stingă, în Parcul Naţional Domogled, un alt incendiu a cărui cauză a fost "un foc pus intenţionat".

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite