FOTOGALERIE Iarna este ca primăvara la Drobeta Turnu Severin. Spectacolul de culoare este prezent în grădinile oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna lui Gerar este  transformată în luna lui Florar din cauza temperaturilor ridicate, natura prinde viaţă chiar în mijlocul iernii. Crizantemele, care în mod normal  se ofileau cel mai târziu la mijlocul lui noiembrie, îşi etalează florile intens colorate


La Drobeta Turnu Severin se înregistrează de câteva zile  temperaturi de până la opt grade celsius. Chiar dacă suntem în luna ianuarie, considerată luna lui Gerar, zilele călduroase te îmbie la plimbare şi îţi dau impresia că este mai degrabă luna mai.

image

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Lucru confirmat şi de florile tomnatice din grădinile severinenilor care din cauza căldurii au înflorit.  Schimbările prea rapide ale climei determină apariţia vegetaţiei în luna ianuarie. Specialiştii agricoli speră ca precipitaţiile să apară mai repede pentru că în aceste condiţii de secetă, culturile vor fi compromise.

În primele nouă zile ale acestui an, după înregistrările staţiilor fitosanitare ale Direcţiei Agricole Mehedinţi, în judeţ a căzut  o cantitate de 4 mm de precipitaţii, cu mult sub aşteptările agricultorilor.

„Temperaturile ridicate sunt bune, în unele locuri grâul a răsărit, dar sperăm să avem parte de precipitaţii numai aşa culturile nu vor fi compromise ”, a declarat Ştefan Răceanu,  director Direcţia Agricolă Mehedinţi

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite