IPJ Mehedinţi infirmă frauda electorală în cazul buletinelor lipsă de la Ilovăţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

IPJ Mehedinţi nu confirmă informaţia conform căreia la numărătoarea buletinelor din secţia de votare  Ilovăţ s-a constatat lipsa a 700 buletine de vot, dar recunoaşte, într-un comunicat de presă, că numărul acestora este mai mic decât trebuie. “Referitor la stirea de presă (...) în care Biroul Electoral Judeţean, a comunicat  lipsa la numărătoare a unui număr de 700 buletine de vot, nu se confirmă. În urma numărării acestora, în cursul acestei dimineţi, la secţia de votare din localitatea Ilovăţ, au fost primite 499 buletine de vot  în loc de 1190. Precizăm faptul că nu este vorba de fraudă electorală în acest caz, iar această lipsă a buletinelor de vot poate fi suplimentată, în caz de necesitate, numai la cererea preşedintelui sectiei de votare”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi. La Ilovăţ, înainte de a deschide secţia nr. 231, reprezentanţii acesteia au numărat buletinele de vot pentru alegerea preşedintelui şi au constatat că din cele 1190, cât erau în procesul verbal de primire, aveau doar 499. Potrivit BEJ Mehedinţi, buletinele lipsă ar putea fi regăsite la o altă secţie. 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite