Turnu Severin: Șeful IPJ Mehedinți, în stradă, împotriva contrabandei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Șeful IPJ Mehedinți, în stradă, împotriva contrabandei
Turnu Severin: Șeful IPJ Mehedinți, în stradă, împotriva contrabandei

În cursul acestei dimineți, în intervalul orar  06.00-08.00, poliţiştii mehedinţeni, sub comanda direct a șefului IPJ Mehedinți, comisar Ponea Ștefan, au organizat şi executat  o acţiune cu efective mărite, cu sprijinul de la I.J.P.F. Mehedinţi, I.J.J.Mehedinţi şi Serviciul Public de Poliţie Comunitară Drobeta Tr-Severin, pe raza municipiului, cu blocarea totală a unei zone cu risc criminogen ridicat, respectiv cartier

Asalt la blocuri

Scopul acestei acţiuni a vizat depistarea infractorilor voiajori, îndeosebi a celor care practică prostituţia şi proxenetismul, a celor care comit infracţiuni stradale cu violenţă sau acte de natură antisocială, precum şi a celor care practică comerţul ilegal cu produse supuse accizării.

În urma acţiunii au fost verificate  5 blocuri de locuinţe sociale şi controlate peste 140 garsoniere, având ca obiectiv încăperile folosite de membrii unor grupări infracţionale ce desfăşoară activităţi ilicite pe raza municipiului Drobeta Tr-Severin.

 “Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au verificat, ridicat şi indisponibilizat un autoturism înmatriculat în Bulgaria, despre care existau indicii că este folosit în scopul unor activităţi de contrabandă cu ţigări netimbrate de diferite mărci. La percheziţionarea acestuia s-au găsit 3.800 pachete de ţigări netimbrate de diferite mărci”, a declarat comisarul Ştefan Ponea. În prezent poliţiştii efectuează cercetări pentru a se stabili dacă provenienţa ţigărilor este de contrabandă sau de natură contravenţională, precum şi stabilirea tuturor persoanelor implicate.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite