IOANA TURCITU cioplește lemnul de la 10 ani

Ioana Turcitu muncește de la vârsta de 16 ani. Greutățile vieții nu au împiedicat-o să învețe de la tatăl său meșteșugul cioplitului în lemn, cu ajutorul căruia își câștigă și acum existența.

Ioana Turcitu a început să lucreze lemnul încă din copilarie, continuând o tradiție de familie. „Mă ocup cu lemnul de când eram foarte mică. Cu meseria asta am crescut și o fac cu plăcere, deși nu ies foarte mulți bani din ea. Eu fac lingurile, eu le transport, eu le vând.  Meseria asta s-a moștenit din generație în generație la noi în familie. Eu am învățat să lucrez lemnul de la tata, care făcea minuni când punea mâna și începea să cioplească”, își amintește femeia. Nu a avut o copilărie prea ușoară, dovadă că sărăcia a îmins-o să renunțe la școală după doar patru clase.

„La școală nu am mai mers pentru că părinții nu aveau cu ce să ne îmbrace, cu ce să ne încalțe. Mi-aduc aminte că mă încălțam în opinci din piele de porc și se rupeau foarte des, mergeam cu călcâiele goale. La noi nu se mânca niciodată șoriciul, pentru că ne făceam încălțări din el”, își amintește Ioana.

A fost nevoită să dea piept cu viața de la o vârstă foarte fragedă, dar i-a plăcut să muncească și să-și câștige singură existența. „Cioplesc lemnul de când eram mică și mă învăța tatăl meu. Apoi, de la vârsta de 16 ani, am început să și muncesc pământul, pentru a îmi câștiga existența. Am muncit în toate zonele țării, din Dobrogea, până în Banat și Moldova. Demult, făceam cuiere de lemn, erau foarte căutate și plecam cu ele prin țară să le vindem. Ne adunam mai mulți, femei și bărbați și făceam foarte multe cuiere. Ca să le vindem, mergeam kilometri întregi prin frig, prin secetă, nu conta vremea de afară. Trebuia să mâncăm că era sărăcie mare”, ne spune Ioana Turcitu.

Vinde linguri în Piața Mircea
A vândut linguri și obiecte din lemn prin toată țara, iar acum s-a stabilit în Piața Mircea din Severin. „Împreună cu soțul meu, facem 100 de linguri într-o săptămână. Am vândut la Craiova, Constanța, Călăraș, Medgidia, chiar și în Moldova. Lucrez cu lemn de tei, de plop sau de fag. Lumea se interesează de lingurile de lemn, în special la sărbători sau când se fac pomeni. Atunci vânzările noastre mai cresc, în rest e mai slăbuț, dar suntem mulțumiți”, ne spune femeia.

Ioana nu se rezumă însă la lingurile din lemn. Ajutată de soț, confecționează tot felul de obiecte din lemn. „Am făcut fus pentru tors, coadă de sapă, coadă de coasă, postavă și chiar și scaune. Noi cu așa ceva am trăit și trăim în continuare, doar cu lemnul și cu munca noastră.  De obicei, oamenii văd lingurile de lemn și nu se gândesc câtă muncă este pentru a le face. Trebuie să spargi, să cioplești lemnul. Apoi se cărămește, se scobește, se fac modelele, nu e deloc ușor. Lucrez cu barda, tesla, cuțitul și scoaba, astea sunt instrumentele care mă ajută”, povestește Ioana Turcitu.

În afara cioplitului, Ioana își câștigă existența muncind cu ziua. Nu se dă înapoi de la nicio treabă, oricât de solicitantă ar fi. „Dau și cu sapa și cu coasa, îi ajut pe oamenii care au nevoie la cărat, la orice. Am și un cal cu căruță și fac treabă și cu el. Câștig un ban cinstit”, ne spune femeia.