Hoţii dau iama la rezervoarele tirurilor străine parcate pe DE 70

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr a fost surprins, de jandarmi, furând 100 de litri de motorină din rezervorul unui autotren înmatriculat în Serbia şi parcat pe DE 70, în zona Porţile de Fier I. 

Un subofiţer aflat în timpul serviciului, ca rezervă de intervenţie în dispozitivul de pază şi protecţie al Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Portile de Fier I, a observat o persoană care fura combustibil din rezervorul unui autotren înmatriculat în Serbia, care se afla într-o parcare de pe marginea DE 70.

A solicitat imediat sprijin de la colegii aflaţi în dispozitivul de pază şi, împreună, au trecut la legitimarea şi stabilirea identităţii persoanei în cauză.

“În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că numitul L. I. Lucian de 21 ani, cu domiciliul în satul Magheru, judeţul Mehedinţi, după ce a desfăcut rezervorul autotrenului, a sustras cu ajutorul unui furtun cantitatea de 95 litri de motorină pe care o încărcase în trei bidoane, urmând să o comercializeze”, a precizat cpt. Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Mehedinţi.  

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 500 lei, a fost restituit tiristului, cetăţean sârb pe nume  V. Miroljub.

Acesta se afla în tranzit, cu intenţia de a se deplasa spre Bucureşti, dar se odihnea în cabina autotrenului în momentul în care jandarmii i-au semnalat furtul de combustibil.

Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite