Florian Vlădica este un nume de referinţă în galeria dascălilor mehedinţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Vlădica a condus Lectoratul Românesc din Finlanda
Florian Vlădica a condus Lectoratul Românesc din Finlanda

Profesorul a condus Lectoratul Românesc din cadrul Universităţii Turku, din Finlanda

Timp de o jumătate de veac, profesorul de limba şi literatura română  a instuit şi educat zeci de generaţii de elevi, mulţi dintre ei deveniţi, în timp, specialişti reputaţi în diverse domenii ale vieţii şi activităţii sociale.

În paralel cu activitatea didactică, profesorul s-a afirmat şi prin preocupările cu caracter ştiinţific, printr-o activitate publicistică, literară, care s-a materializat în câteva cărţi, sute de studii, articole pubicate în reviste din ţară şi străinătate.

Cadrul didactic care şi- închinat viaţa educaţiei şi educării a editat revista« Confidenţe », în cadrul Colegiului Tehnic „Decebal” din Drobeta Turnu Severin, unde şi-a desfăşurat activitatea didactică în ultimii ani, premergători pensionarii. 

Tot aici, a înfiinţat şi condus Societatea Culturală « Ciocârlia », prin ajutorul căreia a stimulat creativitatea, preocupările extraşcolare, ştiintifice şi cultural-artistice ale elevilor săi. Dom’ profesor, cum îi  spuneau elevii, a  insuflat dragostea pentru carte până şi sudenţiilor din Finlanda.

Florian Vlădica este singurul dascăl mehedinţean care a condus Lectoratul Românesc din cadrul Universităţii Turku, din Finlanda, în anii 1980-1982, şi împreună cu studenţii săi a fondat revista « Columna », un adevărat mesajer de limba şi cultură românească în Scandinavia.
 
Pentru contribuţia adusă culturii şi pentru activitatea prestigioasă de la catedră, profesorul şi scriitorul Florian Vlădica a primit un premiu de excelenţă, zilele acestea, din partea muncipalităţi. Prin modestia-i caracteristică, profesorul mărturiseşte că nu s-a aşteptat la această recunoaştere publică.

„În anii ’80 am avut satisfacţia să lucrez cu  Lectoratul Românesc din Finlanda. Din puţinul acesta  pe care pot să-l înfăptuiesc ceva  ca un coparticipant la actul de cultură, am vrut să rodească ceva şi să găsesc peste timp fructele muncii mele.

Aşa cum îmi revăd foştii mei elevi care s-au realizat şi în ţară şi în străinătate şi îi revăd cu mare bucurie, vorbind  frumos despre lumea mea”, a  mărturisit scriitorul.










Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite