Filip Floricoiu- poveste impresionantă a unui multiplu campion la judo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul are o experienţă de 15 ani ca şi sportiv
Tânărul are o experienţă de 15 ani ca şi sportiv

Dezamăgit că nu a prins un loc la JO de la Sydney, “Ursul ”a părăsit, în anul 2000, România. Ajuns peste Ocean, a luat-o de zero. 

A plecat în ţara tuturor posibilităţilor, cu gândul că îi va fi mai bine. Ajunsese deja de zece ori campion naţional la juniori, tineret şi seniori, obţinuse argintul la Jocurile Olimpice ale Tineretului din 1995 (Anglia), dar şi bronzul la CE de la Monaco (1996) şi la Mondialele Armatei (Italia, 1997).

În plus, ieşise campion naţional la categoria Open şi avea la activ foarte multe turnee internaţionale câştigate (vreo 100 de medalii şi 20 de cupe), însă recompensele deloc mulţumitoare de la acea vreme pentru rezultatele obţinute, l-au determinat să facă o pauză.

Iar “cireaşa de pe tort”a fost necalificarea la Jocurile Olimpice. “Am rămas în America, pentru că nu m-am calificat la Olimpiada de la Sydney în 2000. Ăsta a fost un alt motiv. Am pierdut câteva turnee de A.

Trebuia să câştig o medalie de bronz şi nu am luat decât două locuri V. Am fost un pic supărat pe mine şi am zis să fac o pauză.

Am avut un turneu cu Dinamo în New York, “New Zork Open” şi aşa am ajuns eu în America. Acolo, aveam câţiva prieteni pe care i-am chemat, m-au luat şi nu m-am mai întors până în urmă cu trei ani”, povesteşte Filip Floricoiu (33 ani), cunoscut de colegi drept “Ursul”. 

Filip Floricoiu, la antrenamente în Severin


Argint la Cupele României, fără vreun antrenament
Avea să înceapă o nouă viaţă peste Ocean. Pentru a supravieţui, a încercat un business împreună cu câţiva prieteni, însă odată cu apariţia renumitei crize financiare, a fost nevoit să se întoarcă în ţară.

NIci aici, lucrurile nu mergeau prea bine, dar ambiţia ce îl caracterizează l-au făcut să depăşească şi acest moment. A reluat antrenamentele la judo, iar acum încearcă să pună bazele unei ferme de capre.

“Acolo, am mers la o sală de judo de vreo patru, cinci ori. Mi-am făcut un mic business, în construcţii. Căutam lucrări şi tot noi le executam.

Fiind tot timpul ocupaţi şi obosiţi, am renunţat la sport. A fost foarte greu, am tot zis că mă întorc după un an, după încă un an şi au trecut nouă.

Acum încerc să fac o mică fermă de capre, în satul bunicilor. Am cumpărat câteva animale şi încerc să construiesc ferma”, mărturiseşte sportivul originar din Strehaia, descoperit şi antrenat de Ilie Gâdea.

Filip Floricoiu, la antrenamente

Gluma unui coleg referitoare la faptul că ar putea fi bătut de unii l-au îndârjit să se reîntoarcă la judo. Valoarea lui ca şi sportiv este, evident, imensă, iar performanţele sunt aproape de neegalat.

După o pauză de 7 ani de judo, Filip Floricoiu a reuşit să smulgă, argintul la Naţionalele de Seniori de anul trecut, dar şi la Cupele României de anul acesta, fără a face vreun antrenament în prealabil.



Merită sacrificiul?

“Merită. În special acum. Când m-am lăsat eu, nu se plătea sportul. Eram angajat la Steaua, eram civil, aveam un salariu de 1 milion 800 de mii pe lună. Acum, s-au mai schimbat lucrurile după zece ani de zile. Se plătesc chiar şi mondialele. Ţin minte că am luat medalie de bronz la CE de Juniori şi mi s-au dat 500 de mii. Acesta a fost unul din motivele pentru care am rămas în America”. 

Dacă ţi s-ar mai ivi şansa să pleci, în străinătate, ai mai pleca?
“N-aş mai pleca niciodată, sincer. A fost greu în cei nouă ani, ţinând cont că nu am reuşit să fac nici acte după atâţia ani. Am deja o experienţă. Afară, cam toţi românii fac construcţii. E o muncă destul de grea. Eu ştiu prin ce am trecut. De aceea n-aş repeta experienţa”.  

Ce înseamnă judo-ul pentru tine?
“Am iubit sportul ăsta din prima zi de când m-am apucat de el.  Am avut o satisfacţie de ură împotriva mea când m-am lăsat de judo. A fost sportul care m-a învăţat practic totul. Să mă duscurc singur oriunde, m-a învăţat să fiu civilizat. E un sport foarte educativ, în special pentru copii. De aceea mi-a părut foarte rău când am renunţat la el”.

Ce-i place?
"Oamenii în care poţi avea încredere deplină şi pe care te poţi. Din păcate, sunt din ce în ce mai puţini. Când m-am întors din America, am fost puţin dezamăgit de ceea ce am găsit aici. Acolo, toată lumea e drăguţă, îţi vorbesc frumos". 

Ce nu-i place?
"Lipsa de educaţie şi civilizaţie.  Acolo n-am aruncat o hârtiuţă pe stradă. Aici, mulţi deschid geamul maşinii şi aruncă pe stradă, scuipă… Sunt dezorganizaţi".

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite