FOTO/VIDEO Turnu Severin: Sute de elevi au luat cu asalt un grup de motociclişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii clubului „Moto Sapiens” au răspuns „prezent” invitaţiei poliţiştilor mehedinţeni de a participa la acţiunea de prevenire a accidentelor rutiere. Atât motocicliştii, cât şi poliţiştii au fost primiţi de către elevii Şcolii Generale Nr.15  ca nişte adevăraţi eroi. Află din text mai multe detalii despre cum s-a desfăşurat acţiunea.

Astăzi, la Şcoala Generală Nr.15 din Severin, poliţiştii mehedinţeni au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor în care sunt implicaţi motocicliştii. Pe lângă responsabilizarea elevilor cu privire la echipamentul de protecţie, acţiunea a fost iniţiată şi ca urmare a creşterii numărului de incidente în care au fost implicaţi conducătorii acestei categorii de participanţi la trafic.

VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA FAŢA LOCULUI

În cadrul acţiunii, un rol important au avut-o şi motocicliştii clubului „Moto Sapiens”, care, au fost asaltaţi de către elevi, cerându-li-se chiar şi autografe.

image

„Am vrut să responsabilizăm elevii în privinţa circulaţiei pe două roţi. Ei trebuie să înţeleagă, în primul rând, importanţa echipamentului de protecţie. Am vrea să atragem atenţia părinţilor înainte de a achiziţiona un scuter pentru copil. Pentru că,  până la urmă, scuterul nu este o jucărie, ci un vehicul care poate omorî.Peste tot pe unde am circulat copiii au fost cei care ne-au privit mereu cu interes şi curiozitate, de aceea am vrut să le dăm câteva sfaturi în privinţa motocicletelor şi corecta utilizare a acestora”, a spus Licinius Cristian Cioranu, membrul fondator al Clubului „Moto Sapiens”.

image

De asemenea, campania va continua derulându-se în toate şcolile din municipiu, dar şi în comunele aflate pe drumurile naţionale intens circulate.

„Serviciul Rutier şi compartimentul de prevenire a iniţiat şi organizat în decursul zilei de azi o acţiune la Şcoala Generală Nr.15. Nu întâmplător am ales această zonă, am avut în vedere şi faptul că  este intens circulată de mopede, motociclete şi ciclomotoare. Este o campanie de prevenire, având în vedere şi numărul în creştere în care au fost implicate aceste categorii de participanţi la trafic. Spre surprinderea noastră, prezenţa motocicliştilor a creat un impact puternic asupra elevilor, ba chiar s-au cerut şi autografe. În Mehedinţi, au avut loc  23 de astfel de evenimente rutiere soldate cu 6 morţi, 22 de răniţi grav şi 6 răniţi uşor, motiv pentru care campania va continua în toate şcolile din municipiu şi în comunele aflate pe drumurile naţionale intens circulate”, a declarat reprezentantul Poliţiei Rutiere Mehedinţi, Claudiu Bebec.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite