FOTO / Şcoală din România anului 2010: Copiii îngheaţă de frig după ce firma care a modernizat clădirea le-a demontat uşile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii îngheaţă de frig într-o sală de clasă fără uşi
Copiii îngheaţă de frig într-o sală de clasă fără uşi

Constructorul care a reabilitat şcoala din satul mehedinţean Ergheviţa şi-a luat înapoi tâmplăria, pe motiv că n-a fost plătit de primărie. Cei 50 de elevi fac orele cu fesuri pe cap, îmbrăcaţi în geci groase, după ce muncitorii firmei au demontat uşile. Sătenii ameninţă că nu-şi mai lasă copiii la şcoală, să se îmbolnăvească.   

Primarul comunei Şimian, de care aparţine satul Ergheviţa, a refuzat să achite factura pentru lucrări, pe motiv că societatea contractată cere bani pentru lucrări neexecutate. Edilul Ion Ghinescu a sesizat poliţia, spunând că uşile au fost furate de muncitorii firmei. În acest timp, copiii îndură frigul din clase.

VEZI GALERIE FOTO CU ŞCOALA DIN ERGHEVIŢA

Uşile de la clase au fost demontate de firma constructoare

Scoala din Mehedinti

Deşi are probleme de sănătate, Alexandru Stoianovici e premiant la Ergheviţa. Ca să înveţe carte, este adus zilnic de tatăl său la şcoală, cu calul, şase kilometri dus-întors, pentru că nu poate merge.

Un elev este adus pe cal 6 kilometri pentru că nu poate să meargă

Scoala din Mehedinti

„Aşa îl aduc din clasa întâi. Şi după ce că îngheaţă pe iapă, mai îngheaţă şi la şcoală! Microbuze şcolare nu sunt, pentru că nu sunt drumurile bune. Or să vină zăpezile, ce vom face?! Dacă nu pun uşi la şcoală, nu ne mai aducem copiii ca să-i îmbolnăvim“, a spus tatăl copilului, Alexandru Stoianovici.

Fiul său pare să se fi resemnat cu situaţia. „Nu e deloc bine la şcoală, pentru că este frig, dar, de voie, de nevoie, trebuie să scriem. Nu prea putem să ne concentrăm, pentru că ne îngheaţă mâinile. Când e ploaie, ne udăm“, a explicat băiatul.

Uşa de la intrare a fost improvizată pentru a nu intra frigul



Vor să îşi retragă copiii de la şcoală

Scoala din Mehedinti

Revoltaţi sunt şi părinţii celorlalţi copii care învaţă la şcoala din Ergheviţa. “Uitaţi, aşa arată o şcoală din România, din secolul XXI! Ăsta este un dulap pus pe post de uşă. De vineri este situaţia asta. Nu interesează pe nimeni, nu ia nimeni nicio măsură“, ne-a spus Tudor Microşu,  bunicul unei eleve.

În cazul în care situaţia nu se rezolvă, sătenii ameninţă că nu-şi mai aduc copiii la şcoală. „Au zis că firma vine şi pune uşile. Când le pune, dacă de patru zile stăm aşa? Copiii se îmbolnăvesc. Toate uşile sunt luate, iar la unele sunt puse în loc nişte blăni. E frig în clase, iar copiii nici nu pot să mai scrie îmbrăcaţi aşa, ca de iarnă. Dacă nu se iau măsuri, nu ne mai aducem copiii la şcoală“, a spus Constanţa Abagiu, bunica unui elev.

image

Momentan, problema pare fără soluţie. „Inspectoratul Şcolar nu are nicio atribuţie în a dezamorsa acest conflict, pentru că banii necesari pentru reparaţii la şcolile din Ergheviţa şi Dudaşul Cerneţiului şi la Liceul Şimian sunt alocaţi de consiliul local al comunei“, a precizat Emil Mirică, inspectorul şcolar general.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite