Evaziune fiscală, depistată la Strehaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii unor societăţi comerciale din Strehaia au fost depistaţi de către poliţiştii de la Investigarea Fraudelor, prejudiciind bugetul statului cu sute de mii de lei.

Poliţiştii mehedinţeni de la Investigarea Fraudelor au definitivat cercetările faţă de trei persoane din Strehaia, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi evaziune fiscală.

Potrivit oamenilor legii, în perioada noiembrie - decembrie 2009, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din oraş, aceştia au achiziţionat, de la o firmă din Ungaria, cantitatea de 376 tone de zahăr, pentru plata căreia au folosit instrumente bancare false, creând furnizorului un prejudiciu în valoare de 145.000 de euro.

"Fiind extinse cercetările, s-a stabilit că suspecţii au întocmit şi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţilor documente fictive de vânzare a mărfii către alte societăţi din Bucureşti, Craiova şi Caransebeş, iar prin deducerea ilegală de  TVA şi impozit pe profit a fost prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 391.034 de lei", se arată într-un comunicat emis de IPJ Mehedeinţi.

În cauză, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile faţă de una dintre persoane, precum şi reţinerea pentru 24 de ore şi interdicţia de a părăsi localitatea faţă de o altă persoană. 

Cercetările privind evaziunea fiscală au fost definitivate şi în cazul unui alt administrator al unei societăţi din Strehaia care a refuzat să refacă documentele de evidenţă contabilă ale societăţii, cu toate că în perioada mai - iulie 2007 a realizat venituri în valoare totală de 310.075 de lei, fară să le evidenţieze în actele contabile şi să le declare organelor fiscale. În acest fel s-a sustras de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat cu suma de 92.008 lei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite