Turnu Severin: Comuna Eșelnița a devenit un uriaș șantier
0
Din această toamnă, toate cele 900 de gospodării vor avea apă la robinete, iar seceta nu va mai afecta localitatea. Pe râul Eșelnița a fost construită deja stația de captare a apei cu un debit ce va ajunge la 28 litri/secundă.
Populaţia comunei Eşelniţa, circa 3500 de persoane, aşteaptă cu sufletul la gură finalizarea lucrărilor de alimenatre cu apă potabilă a localităţii. Şi nu pentru că a apărut deranjul canalelor, străzilor sparte etc, ci pentru că fiecare doreşte să-şi modernizeze locuinţa cu tot confortul oferit de apă, respectiv, baie, bucătărie şi chiar o mică grădină de zarzavat. Vechea reţea de alimentare cu apă, a fost construită în urmă cu mai bine de 25 de ani, dar special pentru cişmele stradale. În ultimii 20 de ani, populaţia a început să-şi tragă apă în case pentru baie şi bucătărie, astfel încât, în orele de vârf, dimineaţa şi seara, cei aflaţi mai la distanţă de staţie, rămâneau fără apă la robinete. „Am instalaţie în casă, dar nu ajunge apa la mine. Este bine că vom avea şi noi apă în casă. Vom intra în rândul oamenilor civilizaţi”, susţine Anca Mateiaş.
Iarna car, vara sanie
Iniţial, proiectul Primăriei Eşelniţa prin care se dorea ca toată suflarea comunei să aibe apă potabilă la robinete, a fost pus la punct încă din 2002. Însă cum fondurile erau greu de găsit, proiectul a fost împărţit în trei componente., respectiv aducţiunea, staţia de tratare şi apoi distribuţia. Întregul proiect se ridică la aproape 80 de miliarde lei vechi. „Pe timpul iernii, când nu se poate lucra, noi punem la punct proiectele, iar din primăvară până în toamnă, au loc lucrările acestora. Din septembrie de când va fi finalizat acest proiect, nu vor mai exista probleme cu apa în zonele înalte ale localităţii. Totodată, nu vor mai fi probleme cu seceta, în fiecare gospodărie putând fi amenajată şi o mică grădină de zarzavaturi”, susţine primarul comunei Eşelniţa, Ioan Ciuru.
Urmează lucrări de 250 miliarde lei vechi
Conform primarului, imediat după finalizarea acestor lucrări, va urma racordarea fiecărei gospodării, implicit a construirii căminului şi montarea apometrelor. „Întreaga luicrare va costa peste 100 de miliarde lei vechi. Nu va face fiecare cetăţean ce va dori şi cu ce firmă vrea. Consiliul Local suportă toată cheltuiala, însă lucrarea se va fcae cu firmă specializată, iar toate branşamentele vor avea acealaşi stas”, mai susţine Ioan Ciuru.
Vor urma apoi modernizarea drumurilor şi a totuarelor, dar şi amenajarea rigolelor de preluare a apelor pluviale, proiect cu o valoare de 120 miliarde lei vechi. Pentru evitarea fenomenului de inundaţii, primăria va demara un proiect de regularizare a râurilor Eşelniţa şi Griviţa. Cel mai important proiect însă, se referă la extinderea intravilanului comune cu 80 de hectare pe malul Dunării, loc unde vor fi contruite o serie de vile, case de vacanţă, pensiuni turistice, minihoteluri şi chiar un port turistic.