Turnu Severin: Distracție la balul liceului Decebal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Distracție la balul liceului Decebal
Turnu Severin: Distracție la balul liceului Decebal

Elevii au organizat Balul Bobocilor la Palatul Cultural. Muzica, dansul și fetele frumoase au făcut deliciul publicului.

Elevii liceului Decebal au petrecut la Palatul Cultural și în club Luna, cu ocazia Balului Bobocilor. Organizatorii au marcat evenimentul cu o seară plină de acțiuni și surprize pentru participanți. Sala Palatului Cultural a fost arhiplină, aproape tot liceul Decebal , dar și mulți curioși de la alte licee din Severin, participând la petrecere.

Specatcolul s-a desfășurat în jurul concursului „Miss Boboc 2009”. Spectatorii au primit cu urale și aplauze explozive prezența concurentelor pe scenă. „E un spectacol super. Am venit așa, din curiozitate, nu mă gândeam că o să fie atât de ok organizat. Ne simțim foarte bine și îi felicit pe colegii mei pentru acest spectacol”, ne-a spus Valentin Mârcioagă, spectator și elev al liceului. Fetele care au concurat pentru titlul de miss, au avut de trecut numeroase probe pentru a pune mâna pe trofeu, printre care dans, originalitate, prezentare de costume sau impresionarea juriului.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite