Dana Buzatu, psihologul care modelează suflete

A fost învăţătoare timp de 21 de ani

Se regăseşte în fiecare privire a copiilor pe care i-a îndrumat şi educat în cariera sa de învăţător. Acum, e alături de ei în calitate de psiholog. 

A crescut în spiritul şcolii, într-o familie de intelectuali. Nevoia mamei sale de a fi alături de cele două fetiţe i-a purtat paşii Danei prin toate şcolile din zona Obârşia de Câmp.

„Mama era profesoară de biologie, veşnic suplinitoare, pentru că a fost titulară în Sălaj şi, venind prin căsătorie cu tatăl meu în Mehedinţi, niciodată- până la revoluţie- nu s-a putut titulariza. Făcea naveta, purtându-ne cu ea peste tot, astfel încât toate şcolile din zonă- Cujmir, Dârvari, Gemeni-  au fost străbătute de mine cu piciorul, alături de mama, pentru că nu avea cu cine să ne lase”, îşi aminteşte Dana Buzatu despre momentele copilăriei.

Perioada primilor ani de şcoală a fost şi cea care a îndreptat-o încet, încet spre visul de a deveni învăţătoare, avându-l drept model pe dascălul de la catedră. „Această meserie mi-am dorit-o văzând chipul drag al învăţătoarei mele.

Doamna Rodica Crivineanu era pe-atunci în primul an de învăţământ. De la ea am copiat gesturi, mergeam acasă şi le reproduceam. Şi pentru că eram un copil precoce şi dezgheţat la minte, cu un coeficient de inteligenţă peste media de la ţară, mergeam acasă şi le explicam părinţilor chiar şi gesturile.

Eu ştiam când doamna învăţătoare este supărată, că avea un inel de argint şi când îşi freca mâinile şi întorcea inelul pe partea inversă palmei, ştiam că e supărată şi că urmează ceva”, mărturiseşte psihologul. 

„Sunt nostalgică după anii în care am fost învăţătoare”
În ciuda concurenţei de la acea vreme, Dana Buzatu şi-a urmat visul şi a intrat, în 1986, în Liceul Pedagogic din Caransebeş. „N-am să uit niciodată, au fost 14 locuri, eu am intrat pe pozitia a zecea. Tot ce-am facut în acel liceu a pus bazele pedagogiei, didacticii de mai târziu”, recunoaşte Dana.

Datorită mediei bune pe care a avut-o la absolvire, 9,03, a obţinut postul titular, prin  repartiţie guvernamentală, la Şcoala cu clasele I-VIII Orşova, unde a şi predat la catedră, ca învăţător până în 2006.

„Am dus până la capăt patru serii de copii. Mă regăsesc în fiecare privire a acelor copii. Sunt nostalgică după anii în care am fost învăţătoare, pentru că nu există în activitatea didactică meserie mai frumoasă în care să te dedici, atât de mult, să pui pasiune,  dragoste şi afecţiune, decât aceea de învăţătoare”, mărturiseşte Dana Buzatu.

În 1992, s-a căsătorit şi s-a stabilit în Orşova. „Soţul meu era preot, a venit de pe meleagurile Maglavitului şi, având în suflet această dorinţă de a face ceva pentru Dumnezeu, a dat viaţă acestui proiect, de a construi Mănăstirea Mraconia. Am fost tot timpul alături de el, m-am implicat cu toată fiinţa mea. În timpul liber, mergeam acolo, făceam mâncare la maistori, era ca o a doua casă. Concediile şi vacanţele ni le petreceam acolo. Apoi au venit şi copiii, Iulia, în 1995, iar Patrick, în 2000. Însă cum toate au un final, după o căsnicie care la un moment dat s-a terminat, din diverse motive, am plecat din Orşova, în 2006”, îşi aminteşte Dana.

Absolvise între timp şi Colegiul Universitar de Institutori din Craiova, însă pentru că niciodată nu se mulţumeşte cu puţin, a făcut şi Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială din Chişinău.  

În urmă cu cinci ani, a intrat, ca învăţător de sprijin, la Şcoala Specială din Turnu Severin. A fost o perioadă plină de cercuri pedagogice, lecţii susţinute în comisiile metodice şi multe instruiri, devenind psiholog în comisia de evaluare.

Conducerea instituţiei i-a remarcat activitatea, astfel că în 2008 a trecut de la membru la coordonatorul comisiei. Întrebată dacă ar face aceleaşi alegeri de până acum, Dana Buzatu ne-a răspuns: „Nu regret nimic. Consider că Dumnezeu a rânduit de aşa natură etapele din viaţa mea şi că fiecare loc şi moment a fost atunci când a trebuit să fie şi să se întâmple”.

Profil
Născută:  17 aprilie 1972, Cujmir- judeţul Mehedinţi
Studii: Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială din Chişinău
Experienţă: 21 de ani, vechime în învăţământ
Familie: divorţată, are doi copii

Este greu să lucrezi într-un astfel de centru?
„Este o activitate elaborioasă, este dificil la început, apoi te formezi. Este puţin dificil pentru că trebuie să te oferi fiecărui copil în parte. Nu este suficient să faci o evaluare doar văzându-l, ai pus pixul pe hârtie şi scrii despre el. Chiar dacă copilul nu vine la comisie, mergem, îl urmărim permanent, îl monitorizăm, vedem dacă el a înregistrat un progres, dacă se întâmplă ceva cu el pe parcursul perioadei de şcolarizare sau în vacanţe”. 

Care e viitorul copiilor care trec prin acest centru? Sunt incluşi în societate?
„Din păcate, nu sunt aşa de bine integraţi pe piaţa forţei de muncă, întrucât nu au nici meseriile care ar putea să devină atrăgătoare pentru ei. Mai este şi mentalitatea oamenilor sau a patronilor că aceşti tineri, din păcate, nu-şi găsesc un loc de muncă corespunzător dizabilităţilor. Deşi, ei merg până la ultimele forme de şcolarizare, chiar şi pe profesionalizare. Poate că pe cei mai mulţi îi găsim pe la spălătoriile auto. Fetele îşi mai găsesc de lucru, pentru că parcurg cursuri de coritorie”.

Ce-i place?
„Oamenii îmi plac când sunt sinceri, deschişi, când radiază acea lumină din interior spre exterior şi ai capacitatea şi puterea să vezi acea lumină în ochii lor. Îmi place să socializez cu toţi şi, mai nou, iubesc şi câinii”.

Ce nu-i place?
„Nu-mi place când sunt reci, distanţi şi au o gândire negativă, dar mai ales atunci când îşi folosesc propria fiinţă în mod distructiv faţă de cei din jur”.