Turnu Severin: Drumarii au reuşit să deblocheze un sens pe DN 57

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumarii au lucrat intens pentru deblocarea drumului şi au reuşit să redea circulaţiei un sens de mers, dar traficul în zonă este în continuare restricţionat. În câteva ore, s-au produs două alunecări de teren pe tronsonul Dubova- Sviniţa.

Drumul Naţional (DN) 57, care face legătura între Orşova şi Moldova Nouă a fost blocat, sâmbătă, la km 37+100 din cauza unor alunecări de teren. Este vorba de câteva mii de metri cubi de tone de pământ şi stânci care s-au prăvălit pe carosabil. Circulaţia a fost blocată în totalitate.

Câteva ore, autoturismele au circulat pe acostamentul drumului, deşi era pericolul ca maşinile să alunece în fluviu. Şoferii au preferat riscul decât să ocolească aproape 200 de kilometri ca să ajungă la destinaţie. Au fost mulţi alţii însă care au preferat să aştepte. “Decât să trec pe aici, mai bine mă întorc. Mă duc la o terasă, beau o cafea şi sper să deblocheze măcar un sens. Trebuie să ajung acasă. Doar nu ocolesc sute de kilometri, când eu stau aproape”, ne-a spus Nicolae Petrovici, un şofer care tranzita zona.

Cei care s-au întors din drum au avut la îndemână o rută ocolitoare, prin DE 70, Topleţ-Băile Herculane-Mehadia, adică un ocol de circa 150 de kilometri.

Terenul instabil îi ţine pe drumari pe loc
Drumarii au lucrat intens pentru deblocarea drumului şi au reuşit să redea circulaţiei un sens de mers, dar traficul în zonă este în continuare restricţionat. Lucrările pentru deblocare sunt îngreunate de alunecările care continuă. “E foarte periculos, pentru că vine întruna de sus. Trebuie lucrat cu atenţie. Cred că sunt câteva mii de metri cubi de piatră aici. E de lucru mult de tot”, ne-a spus Zaharia Burescu, reprezentantul constructorului din zonă. Mai rău este că pe timp de noapte, atât drumarii, cât şi şoferii se expun pericolului, întrucât terenul şi stâncile de pe versanţi sunt instabile.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite