Turnu Severin: Cumpără lemne, deşi au hectare de pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun localnic din comuna Jiana nu poate să-şi taie lemne din propria ogradă, pentru că Direcţia Silvică nu şi-a dat acordul în acest sens. 

Nea Ion Duţă, în vârstă de 71 ani, este unul dintre cei aproximativ 1000 de proprietari de pădure din comuna Jiana. Are o suprafaţă mică, de 35 ari, de pe care n-a folosit un lemn. Şi nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că nu are dreptul de tăiere a lemnelor fără ca acestea să fie marcate. Bătrânul spune că s-a adresat primăriei de nenumărate ori, dar fără rezultat până acum. Ultima cerere pe care a făcut-o a fost luni. „Am luat lemnele în primire la legea funciară. La început, cu aprobare, fără aprobare, s-a tăiat. Apoi, ocolul silvic nu ne-a mai dat voie. Dacă ne prinde, ne amendează. Am făcut cerere la primărie, nimic”, ne spune bătrânul.

Păduri jefuite de vânzătorii ambulanţi
Mult mai grav e faptul că nu se poate folosi de lemnele din propria-i pădure şi, astfel, e nevoit să le cumpere de la ambulanţi. Nea Ion s-a consolat deja cu gândul că vânzătorii de ocazie pot fi chiar hoţii care i-au atacat pădurea. Ultimul „jaf” pe care l-a descoperit a fost la sfârşitul săptămânii trecute. „Alaltăieri, când veneam de la moară de la Dănceu, mi-a spus o femeie. Face, mata ai mai dat pe la pădure?! Că ce făcură pe acolo, e zob. Când m-am dus acolo, nu-mi venea să cred. M-am luat cu mâinile de păr. E dezastru. Nu-ţi vine să intrii acolo. Eu nu am luat un lemn de acolo. Le cumpăr şi precis le cumpăr pe-ale mele”, adaugă bătrânul. În situaţia lui nea `Ion Duţă, sunt mulţi alţi localnici.
  
Nimeni nu are dreptul să-şi taie pădurea
În cele cinci sate ale comunei Jiana sunt 1000 de persoane care deţin, cumulat, circa 700 hectare de pădure.  Potrivit primarului Stelian Stăncioiu, niciuna dintre ele nu are dreptul de a se folosi de lemne, pentru că nu au acordul Direcţiei Silvice. „Am făcut o asociaţie a proprietarilor particulari de pădure din comună şi ni s-a refuzat preluarea pazei de către Direcţia Silvică Mehedinţi. E de neînţeles, pentru că eu m-am angajat ca, în două tranşe, să le plătesc valoarea pazei pe cele aproximativ 700 de hectare, iar acum oamenii sunt amendaţi”, a precizat edilul şef. 
Nu mai puţin de 47 depersoane au fost amendate, în toamna anului trecut, pentru tăiere ilegală de lemne, iar amenzile s-au ridicat la 57.673 lei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite