Dr. Emil Traşcă: “Eu nu sunt Dumnezeu, dar încerc să le înlătur suferinţa şi le vorbesc deschis”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Traşcă este doctorul cu care Severinul se mândreşte cel mai mult
Emil Traşcă este doctorul cu care Severinul se mândreşte cel mai mult

Şeful Secţiei de Urologie din cadrul Spitalului Judeţean Severin, medicul Emil Traşcă, ocupă prima poziţie în campania "Doctorii cu care Severinul se mândreşte".

Povestea sa de viaţă este impresionantă, demnă de un film. Pornind de la copilărie, momentul în care a primit, în dar, primul său costum alb, “ca de medici” şi până la adolescenţă, tinereţe şi chiar prezent, medicul Emil Traşcă ne vorbeşte despre toate greutăţile prin care a trecut, având în vedere că făcea parte dintr-o familie simplă de la ţară.

“N-am fost un copil perfect. Am făcut şi prostioare, dar am fost foarte preocupat încă de atunci să muncesc, pentru că eram trei copii la părinţi, care nu erau oameni înstăriţi. Şi trebuia să faci de toate. Mă duceam cu vitele, plecam cu cărţile după mine şi, în felul acesta, trebuia să muncim din greu”, îşi aminteşte dr. Emil Traşcă.

Dorinţa de a deveni medic a apărut în şcoala primară, fiind atras de activitatea medicului din satul natal. “Eram prin clasa întâi sau a doua, când mama mi-a făcut un costum alb, frumos, ca de medici. Era în comună un doctor pe numele său Emanoil Popescu şi mama zicea: Uite, te faci doctor, ca şi el. De-atunci s-a încolţit sămânţa în mine şi dorinţa de a deveni medic”, adaugă medicul. 

“Nu sunt omul care le creează nemurirea”

Văzând eforturile şi truda prin care familia sa era obligată să le facă, a decis că trebuie să-şi vadă de viitor. A făcut liceul în Craiova, după care a intrat la Medicină în Timişoara.

“Dacă nu reuşeam, trebuia să merg la o şcoală profesională, fiind cel de-al treilea copil. Ştiam ce înseamnă greutatea, ştiam că trebuie să reuşesc, că dacă nu mă aşteaptă zile mai grele decât de obicei şi m-am zbătut să intru”, povesteşte Emil Traşcă.

Povestea medicului nu se opreşte însă aici. Viaţa l-a învăţat că poţi face mult mai multe lucruri, dacă îţi şi doreşti cu adevărat. Aşa se face că a jucat teatru, dar şi fotbal în echipele facultăţii. Iar după ce a absolvit-o, s-a întors în satul natal Pieleşti- Dolj, de data aceasta ca medic.

Nici măcar atunci nu s-a lăsat de pasiuni, ajungând preşedintele Asociaţiei Sportive de acolo. După circa 18 ani de activitate acolo, medicul Emil Traşcă a venit în mehedinţi, soţia lui fiind din zonă. Şi-a făcut meseria cum a ştiut mai bine, fiind îndrăgostit mereu de specialităţile chirurgicale.

A devenit, în scurt timp, şeful Secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean Severin. Are la activ vreo două mandate de director adjunct al spitalului, iar în perioada 1997-2000, a ajuns şi la cârma Direcţiei Sanitare Mehedinţi.

Mult mai cunoscut este însă în rândul pacienţilor săi, datorită numeroaselor intervenţii medicale, mare parte din ele făcute în premieră pentru judeţ. Este conştient de aprecierea pe care i-o poartă toţi, dar spune că pe lângă pricepere şi meserie, trebuie să ai şi mult noroc. În plus, îi place să vorbească deschis despre tot ceea ce implică o operaţie.

“Poate sunt mai apreciat decât ceilalţi colegi, în sensul că stau de vorbă cu ei. De foarte multe ori, sunt operaţii foarte grele care trebuie făcute, discut şi cu ei, şi cu familia. Discut deschis, discutăm şansa cât există în situaţia respectivă, pentru că eu nu sunt Dumnezeu, nu sunt omul care le crează nemurirea, dar în acelaşi timp, încerc să le înlătur suferinţa şi să le redau sănătatea, pe cât este posibil. Discut, de fiecare dată,  cu responsabilitate, cât din intervenţia noastră reprezintă succes şi cât din ea poate fi compromisă prin anumite complicaţii”, conchide dr. Emil Traşcă.






Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite