FOTO Deputaţii olteni, muţi în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În  doi ani de activitate, o bună parte din cei peste 40 de parlamentari ai Olteniei au luat cuvântul în plen pentru mai puţin de un minut. Doi deputaţi olteni au reuşit performanţa de a vorbi în plenul Parlamentului câte 31 de secunde. Craioveanul Florentin Băloşin Gust şi vâlceanul Constantin Mazilu au deschis gura doar în decembrie 2008, atunci când au depus jurământul.

Parlamentarii olteni nu au excelat la capitolul luări de cuvânt în plen. Dovadă stau cele câteva zeci de minute în care deputaţii şi senatorii au folosit tribuna Parlamentului din decembrie 2008 până în prezent. O analiză făcută de reporterii Adevărul de seară arată că reprezentanţii partidelor politice din toate judeţele Olteniei nu s-au străduit deloc să reprezinte interesele cetăţenilor. În Dolj, campion absolut al tăcerii este este tânărul deputat PSD Florentin Băloşin Gust.

Au vorbit când au depus jurământul

Gust, care  îl are ca naş de cununie pe şeful Senatului, Mircea Geoană, a reuşit performanţa de a vorbi doar 31 de secunde, atunci când şi-a depus jurământul. La toate celelalte şedinţe de plen ale Parlamentului, deputatul doljean nu s-a sinchisit să comenteze sau să propună ceva. În topul ruşinii urmează un alt social-democrat: Claudiu Manda.

În afară de momentul în care a depus jurnământul, deputatul a mai vorbit 3 minute şi 14 secunde, având în total un timp jalnic de 3 minute şi 39 de secunde. Explicaţia tânărului deputat a fost mai mult decât neaşteptată. „Nu mă lasă partidul să vorbesc în plen! Fiecare are sarcină de la partid să vorbească fie numai la tv, în plen sau la comisii. Eu vorbesc pentru televiziuni!“, a explicat pesedistul.

Claudiu Manda (Dolj) şi Sorin Zamfirescu (Vâlcea)

image

Recordul deputatului Gust este egalat de un parlamentar de Vâlcea. Constantin Mazilu (PSD), deputat în colegiul nr. 3 din Vâlcea, nu a scos niciun cuvânt în cadrul şedinţelor în parlament.  Singura dată când vocea parlamentarului s-a făcut auzită în Casa Poporului a fost în 2008, când, în fix 31 de secunde de glorie, Mazilu şi-a depus jurământul de ales al electoratului.

În doi ani  de la învestire nici colegul său Sorin Zamfirescu (PDL), ales de către locuitorii din colegiul 1, nu are o performanţă demnă de luat în calcul. Zamfirescu le-a vorbit colegilor în numele celor câteva mii de alegători din Râmnicu-Vâlcea doar 7 minute şi 42 de secunde.

Nicolae Stan a grăit 34 de secunde

Pedelistul Cosmin Popescu este cel mai tăcut parlamentar de Gorj. Acesta a luat cuvântul în plen doar 1 minut şi 53 de secunde. La o distanţă mică se află deputatul Mugurel Surupăceanu (PSD) care a luat cuvântul doar 9 minute şi 79 de secunde. Din activitatea intensă a acestuia mai putem menţiona faptul că a fost şi trimis în judecată de DNA, dosarul său fiind la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cosmin Popescu şi Mugurel Surupăceanu, deputaţi de Gorj

image

La fel de tăcuţi au fost şi  parlamentarii din judeţul Olt. Deputatul independent Nicolae Stan a deschis gura o singură dată în parlament şi atunci pentru rostirea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor. 34 de secunde a vorbit parlamentarul ales în Colegiul uninominal 2. La mică distanţă de acesta se află deputatul pedelist Marin Bobeş, care a deschis gura de trei ori în doi ani de mandat. A vorbit în total 1minut şi 41 de secunde.

Marin Bobeş şi Nicolae Stan, deputaţi de Olt

image

Puţin mai bine decât colegii lor stau parlamentarii de Mehedinţi. Din cei patru deputaţi de Mehedinţi, Cornel Ghiţă are cele mai puţine luări de cuvânt în plen, cu 20 minute şi 50 de secunde vorbite, faţă de Doiniţa Chircu, care are 26 de propuneri şi puţin peste 30 de minute vorbite.

Doiniţa Chircu şi Cornel Ghiţă, deputaţi de Mehedinţi

image
Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite