Crăciunul aduce un cadou nedorit chiulangiilor. Inspectorii şcolari pregătesc metodele antichiul pentru elevii mehedinţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Părinţii vor afla notele elevilor de acasă
Părinţii vor afla notele elevilor de acasă

În luna septembrie a acestui an s-au înregistrat 61.227 de absenţe, din acestea doar 16.279 au fost motivate. Prezenţa în număr mare a elevilor în baruri şi nu în clase  îi determină pe inspectorii şcolari să ia măsuri dure

În două luni, în liceele din muncipiu se va monta un sistem de monitorizare a intrărilor şi ieşirilor din şcoli. Atfel, fiecare elev va fi fotografiat şi va avea o legitimaţie cu un cod de bare. 

La intrarea în şcoală va fi instalat un calculator dotat cu cititor, unde la sosirea în unitatea de învăţământ, elevul se va ponta utilizând legitimaţia. Pe ecranul calculatorului, în momentul pontării, va apărea poza lui, clasa, numele dar şi ora la care a venit. 

Profesorul de serviciu  este cel care îi validează accesul în instituţie. Directorii vor cunoşte, de la primele ore ale dimineţii, câţi elevi au în clase, câţi au întârziat şi cine nu poartă uniformă.

Sistemul  va putea fi accesat atât din interiorul şcolii, de pe calculatorul profesorului din cancelarie, cât şi de pe internet. Ficare intrare şi ieşire va avea montată şi câte o cameră video, inclusiv intrarea profesorilor.

 „Instalarea sistemul Edumax costă pentru o singură şcoală 1400 de euro. Semestrul doi nu poate să înceapă fără ca fiecare şcoală să aibă montat acest sistem de monitorizare”, a declarat Vera Nicolae, inspectorul şcolar responsabil cu monitorizarea absentesimului.

 Veştile proaste pentru chiulangii nu se opresc aici. Primăria se implică şi ea în combaterea acestui fenomen şi investeşte într-un program pilot prin care părinţii să cunoască situaţia şcolară a copiilor în timp util.

Notele, comportamentul, nivelul de implicare al copilului la ore se vor cunoaşte cu doar un click, de acasă, din fotoliu. Părinţii vor primi o parolă care le va permite accesul la  informaţii actualizate.

Dacă timp de trei zile nu se interesează de situaţia elevului, automat, va primi pe telefonul mobil un mesaj  cu informaţii despre evoluţia şcolară a copilului.  Programul va fi implementat, pentru început, în Colegiul Naţional Traian şi Şcoala nr.14 .

„Întreţinerea sistemului îl costă pe părinte doar cinci lei pe lună.  Sistemul va fi implementat numai dacă 30% din părinţi doresc acest lucru. Dacă nu, primăria nu va mai finanţa instalarea lui”, a declarat Vera Nicolae. Sistemul de monitorizare a evoluţiei şcolare a elevilor costă 9000 de lei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite