Turnu Severin: Copiii de la sate abandonează şcoala, după absolvirea clasei a VIII-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Copiii de la sate abandonează şcoala, după absolvirea clasei a VIII-a
Turnu Severin: Copiii de la sate abandonează şcoala, după absolvirea clasei a VIII-a

În evidenţele Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi au fost înregistraţi, în anul şcolar 2007/2008, nu mai puţin de 1.153 de copii care au abandonat şcoala.

Unităţile de învăţământ cu o rată de abandon foarte mare sunt şcolile din mediul rural, dar şi cele de arte şi meserii. Cauzele şi motivaţiile, atât ale abandonului, cât şi ale neşcolarizării, sunt în general cam aceleaşi, indiferent de mediul în care trăiesc copiii. Familiile sunt dezorganizate, mai ales în mediul rural, condiţiile materiale sunt precare, nivelul de trai este scăzut. Alcoolismul, tulburările de comportament, vagabondajul şi sănătatea precară sunt alte motive pentru care unii copii nu ştiu ce înseamnă şcoala. Cele mai multe cazuri de abandon s-au înregistrat în învăţământul primar şi gimnazial (742 de copii, ceea ce reprezintă un procent de 3,2% din numărul elevilor înscrişi). Din aceştia, o situaţie specială e la clasa a VIII-a. Aici, 156 de copii nu au mai continuat la liceu (ceea ce reprezintă 4,9% din numărul total).  

Multe cazuri şi la SAM-uri
Alţi 411 elevi care proveneau de la postliceală sau liceu (zi şi seral) au abandonat învăţământul din diverse motive, cele mai multe cazuri fiind înregistrate la SAM şi continuitate pe ruta SAM. Cauzele sunt complexe, după cum spune inspectorul şcolar Dana Jenaru. „Unii au plecat cu părinţii în străinătate, alţii au abandonat şcoala pentru că au fost lăsaţi în grija rudelor şi nu mai au control asupra lor. Sunt de asemenea, în mediul rural, copii care nu mai continuă liceul, copii care abandonează din cauza anturajului sau pentru că au fost dezamăgiţi de părinţi. Mai sunt şi elevi care abandonează, convinşi fiind că şi cu şcoală, şi fără, tot aia e”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Mehedinţi.

Abandonul, determinat şi de slaba implicare a consilierilor
O slabă legătură între profesorii diriginţi şi familie precum şi o slabă implicare a profesorului consilier. Sunt alte două cauze ale abandonului şcolar, după cum ne spune profesorul Antonică Mateescu, fost inspector şcolar general. Potrivit lui Mateescu,  în fiecare unitate de învăţământ există câte un profesor consilier care ar trebui să-i consilieze în primul rând pe elevi, să stea de vorbă cu ei şi să-i salveze în cazul în care copiii ar tinde spre abandon. „Dar, probabil că se lasă totul în seama diriginţilor. De asemenea, ar trebui ca şi diriginţii să facă vizite la domiciliu, să vorbească cu părinţii acestor copii, tocmai pentru a preveni eventuale cazuri de abandon”, spune profesorul. Majoritatea specialiştilor din sistemul educaţional consideră că abandonul este un fenomen care nu poate fi stopat, atâta vreme cât românii nu vor avea aici, în ţară, condiţii de trai, cât de cât decente, care să-i determine să nu mai plece peste hotare.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite