Turnu Severin: Consiliul Judeţean va verifica lucrările la podurile din Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Consiliul Judeţean va verifica lucrările la podurile din Mehedinţi
Turnu Severin: Consiliul Judeţean va verifica lucrările la podurile din Mehedinţi

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Marius Bălu, a declanșat o adevărată luptă împotriva obiectivelor importante din județ, la care au început lucrări de ani de zile, iar până acum acestea au bătut pasul pe loc.

Cele două poduri de interes județean și chiar național, respectiv cel de la Câmpu Mare și cel de la Ilovăț, au fost redeschise traficului. Recent, Bălu a participat la inaugurarea celor două poduri, lucrări pentru care au fost alocate nu mai puțin de 34 de miliarde lei vechi. „Termenul de finalizare a podului de la Câmpu Mare a fost de 4 luni şi jumătate, dar s-a executat  mai repede. Podul are 100 de metri lungime, trei deschideri a câte 22 de metri, iar pilonii au fost turnaţi la o adâncime de 19 metri sub nivelul apei, astfel ca nicio viitură să nu-l mai doboare la pământ”, a declarat Bălu.

Lucrările aici au costat în jur de 23 de miliarde lei vechi, iar la cele de la podul de la Ilovăţ, în jur de 10 milirade lei vechi. Conform acestuia, până la sfârşitul acestui an, se va relua circulaţia şi pe cele două poduri din comuna Iloviţa, pe podul în comuna Corcova şi pe cel de la Cerneţi.

Râurile, luate la puricat

În tot acest timp, autorităţile au pus la punct un program de regularizare a unor râuri din judeţ. Este vorba de râurile Racovăţ, Coşuştea şi Topolniţa, acestea urmând a fi regularizate cu fonduri europene, în valoare de aproximativ 18 milioane lei. „Conform acestor proiecte, se are în vedere consolidarea albiei cursurilor de apă pe o distanţă de circa 20 kilometri, execuţia unor diguri de dirijare pe circa 5 kilometri şi stabilizarea malurilor pe aproximativ 10 kilometri. Aceste lucrări de regularizare sunt deosebit de importante pentru apărarea localităţilor contra inundaţiilor, pentru protecţia unor noi artere de circulaţie de interes judeţean dar şi pentru prevenirea alunecărilor de pe versanţi”, a declarat directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinţi, ing. Cristian Mură.

Finalizarea acestor proiecte este programată pentru anul 2011, când se speră să se obţină şi alte fonduri pentru continuarea lucrărilor şi la celelalte sectoare ale acestor trei cursuri de apă din judeţ.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite