Conducerea Apelor Române Mehedinţi: “Nu există nicio poluare pe Dunăre”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O poluare pe Dunăre a fost anunţată, la prânz, în Clisură
O poluare pe Dunăre a fost anunţată, la prânz, în Clisură

Poluarea anunţată, miercuri, în jurul prânzului, în zona Şviniţa este infirmată de conducerea Apelor Române din Mehedinţi.

Pescarii din Clisura Dunării au anunţat poliţiştii de frontieră că, pe Dunăre, în aval de Dubova, s-ar vedea o pată de petrol. A fost anunţat imediat Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Mehedinţi şi ISU “Drobeta”.

Primele măsuri dispuse au fost ca în zonă să fie trimisă o echipă de specialişti care să ridice probe în vederea efectuării analizelor şi, în funcţie de rezultatul acestora, să se acţioneze pentru înlăturarea respectivei pete de petrol.

Potrivit directorului SGA Mehedinţi, poluarea nu s-a confirmat. Adrian Drăghici susţine că zona este monitorizată permanent, în Şviniţa fiind şi un punct hidrometric. “Nu e nicio poluare. Avem un observator acolo, care este şi localnic şi monitorizăm zona”, ne-a declarat, prin telefon, Adrian Drăghici, directorul Apelor Române Mehedinţi.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite