Comuna Ponoarele este locul ideal pentru turişti. Folclorul autentic mehedinţean este una din cărţile de vizită ale zonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situată la 65 de kilometri de Drobeta Turnu Severin, comuna Ponoarele oferă vizitatorilor pe lîngă peisaje de vis şi un crâmpei de folcor mehedinţean Cazarea se poate face la localnici, la pensiunea din  localitate sau în zonele vecinate. O cameră cu două paturi, la pensiune, pentru o zi, costă  între 70 şi 90 de lei

Comuna Ponoarele este darul naturii pentru umanitate. Dumnezeu a creat locuri  anume pentru bucuria vederii şi a sufletului, iar această zonă de munte este una dintre ele.

S-a scris şi se va mai scrie despre acest loc liniştit şi verde care te aduce mai aproape de cele mai pure trăiri. 

Satul Ponoarele este reşedinţa comunei cu acelaşi nume din judeţul Mehedinţi, comună ce mai are în componenţă încă 14 sate.

Ponoarele dispune de un mare potenţial turistic, poate printre puţinele zone care, într-un spaţiu atât de restrâns, pot oferi vederi unicate.

Şi satul Gheorgheşti din comuna are potenţialul lui turistic, este vatră pentru lăutarii care duc folcorul românesc, din generaţie în generaţie, peste hotare. 

Drumul străbătut până la acest colţ de rai merită în totalitate. Aici pe lîngă ospitalitatea muntenilor găseşti şi lăutari care să-şi însufleţească aceast periplu pe meleaguri mehedinţene. 

image

Faceţi cunoştiinţă cu Vasile Colţea, 42 de ani, lăutar care face munţii să răsune cu acordurile viorei sale. Turiştii nemţi care s-au încumetat să ajungă în această zonă de munte au aprecitat baladele şi doinele vioristului.

“Suntem atracţia comunei, cântăm  doine, balade şi jocuri de zonă, de folclor mehedințean. Cânt de la zece ani, moştenim iubirea petru muzică din tată în fiu, tata cânta la vioară, bunicul la fel.

Copilul meu cântă, la fel şi soţia, mai am un  băiat de şapte ani care încearcă şi el arcuşul vioarei. Am cântat şi pentu nemţi, am fost solicitaţi la un restaurant din Baia de Aramă, am fost recomandat. Vioara şi cântecul m-au purtat prin Bulgaria, Serbia ”, a mărturisit lăutarul.

Comuna este situată în partea de nord a judeţului, în unitatea morfologică “Podişul Mehedinţi”, având un relief predominant muntos.  

Se află la cinci kilometri de Şoseaua Naţională Tîrgu-Jiu - Băile Herculane, la 37 kilometri de Motru şi la o egală distanţă (65 kilometri) de Drobeta Turnu-Severin şi Băile Herculane.
     

Comuna se învecinează în partea de nord cu Obârşia Cloşani, la nord-est cu Baia de Aramă, la sud cu Bala şi la vest cu Izverna. Prin apropiere (Baia de Aramă) trece paralela de 450.

Datorită reliefului predominant muntos, singurele căi de acces în această localitate sunt cele rutiere. Începând cu anul 2004, zona Ponoarele cu monumentele ei naturale şi istorice este inclusă în aria Geoparcului Platoul Mehedinţi.

Acesta se întinde pe o suprafaţă de 106.000 hectare şi este cea mai noua arie protejată  a judeţului Mehedinţi.  Ca să te bucuri de excursie, te  poţi caza la pensiunile din localitate.

Cei care au cort pot campa chiar pe spinarea de piatră care desparte Podul lui Dumnezeu de Lacul Zaton, în Valea Cernei la pensiunile din drumul spre Băile Herculane sau în staţiune.









Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite