Circul, afacere de succes pe criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acrobaţiile cu animalele dresate au fost atracţia circului
Acrobaţiile cu animalele dresate au fost atracţia circului

Un bucureştean  a devenit patron de circ la 22 de ani şi îşi conduce cu succes, în toată ţara, afacerea cu zebre, clovni şi acrobaţi

Orlando Oprescu are o poveste la fel de strălucitoare ca şi  lumea circului. Spectacolul îl are în sânge, este artist de circ de patru generaţii, iar cel care a dat dezvoltat iubirea pentru această cultură a fost străbunicul său. 

Orlando Oprescu a ajuns patron de circ la doar 22 de ani

„Eu fac parte din lumea aceasta de mic copil, m-am născut în circ, fac parte din a patra generaţie de artişti de circ, începând de la străbunicul meu din partea mamei, părinţii mei au evoluat în circ, suntem o familie mare”, a mărturisti Orlando.

La doar 22 de ani, când alţi tineri  nu ştiu ce drum să aleagă în viaţă, Orlando a decis, la începutul crizei economice, să se lanseze în afaceri.

„Ideea mi-a venit înainte să înceapă criza, în vara lui 2008, am achiziţionat circul şi camioanele şi tot  ce am avut nevoie.

A venit criza, am spus <<Hai să riscăm, ce să facem, nu are rost să aşteptăm, poate criza nu o să treacă niciodată >> şi am riscat şi în momentul de faţă sunt mulţumit, lumea vine în număr mare la spectacolele noastre”, a declarat proprietarul circului.

Cu  100.000 de euro, tânărul a început ce avea să devină un loc de atracţie pentru românul dornic de spectacole de calitate. La fiecare reprezentaţie, cortul se umple cu prichindei care îşi trag părinţii de mână, dornici să vadă cămilele, zebrele, elefanţii, acrobaţii şi nelipsiţi clovni poznaşi.

Circarii petrec în fiacare oraş patru zile şi au câte două specacole pe seară. Biletul pentru copii este de 35 de lei, iar pentru adulţi ajunge la 20 de lei, în funcţie de locul de unde doreşti să asişti la spectacol.

Reprezentaţia este una activă, spectatorul nu are timp să se plictisească, iar între numerele de acrobaţie cu animale şi cele ale artiştilor, clovnii testează simţul umorului persoanelor alese din public.
     
Spectacolul a fost „la înălţime”
Artiştii care i-au făcut, la sfârşitul săptămânii, pe severineni să zâmbească sau să-şi acopere ochii de teamă, provin din Cehia, Statele Unite ale Americii, Anglia şi Franţa.

Cea mai exotică prezenţă este Michelle, o tânără mulatră de 25 de ani, care s-a îndrăgostit de un artist de circ şi de un an de zile, iubeşte şi lumea circului.

Michelle, cea mai exotică prezenţă a circului

„Eu execut un act de zbor, este la înălţime, în vârful cortului, şi  fac diferite acrobaţii în aer. Este periculos pentru că fac toate acestea fără o plasă de siguranţă, practic mă ţin doar cu mâinile  şi sper să fie bine.

Acrobaţiile pentru circ le fac de un an de zile, înainte  eram dansatoare şi apoi l-am întâlnit pe prietenul meu care este jongleur în spectacol şi am decis să învăţ trucurile din circ şi aşa am ajuns aici”,a mărturisit Michelle. Circul este singurul circ privat românesc se bucură de un real succes.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite