Turnu Severin: Cula din Cerneți în prag de prăbușire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Cula din Cerneți în prag de prăbușire
Turnu Severin: Cula din Cerneți în prag de prăbușire

Pe terenul din jurul clădirii vechi de peste 200 de ani s-a dorit realizarea unui mezeu al satului.  A ajuns însă doar o paragină.

Una dintre clădirile istorice ale județului, respectiv Cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneți, se află la ora actuală într-o stare avansată de degradare, iar fără o implicare mai activă din partea noastră și a autorităților, Mehedințiul riscă să piardă pentru totdeauna legătura cu trecutul istoric al acestor meleaguri și al marilor înaintași ai neamului. Construită în jurul anilor 1803, Cula de la Cerneți a servit ca secție a Muzeului Regiunilor Porțile de Fier între 1970 și 1990, timp în care, vizitatorii intrau aici doar în papuci, la fel ca în muzeul Peleș. După 1990, clădirea a intrat în proces de degradare, nu de puține ori fiind şi ținta hoților. În timpul cât a fost muzeu, aici se aflau o serie de obiecte, documente și arme aparținând căpeteniei de panduri. Toate acestea au fost luate și depuse în depozitele muzeului severinean, fără a mai fi scoase la lumină. 

S-a dorit muzeu, a ajuns ruină


Clădirea nu a mai suportat  lucrări de reabilitare din anul 1970. După 1989, s-a dorit construirea în jurul Culei a unui muzeu al satului, fiind aduse șindrilă și lemne. Șindrila a fost depozitată în subsolul clădirii, iar lemnele stivuite printre copaci. Cu timpul însă, vegetația a acoperit totul și nu se mai știe nici dacă lemnul mai este la locul lui sau a căzut pradă hoților. Cât despre șindrilă, aceasta s-a degradat astfel încât nici nu mai poate fi utilizată. Drumul de acces din sat până la Culă arată ca un ogaș, fiind aproape imposibil de ajuns aici cu un mijloc de transport, în afară de carul cu boi. Fântâna din vecinătatea clădirii, adâncă de peste 60 de metri, a fost înfundată cu pietre, pământ și crengi, iar curtea neîngrijită este acum un lan de  porumb. Referitor la viitorul clădirii, actuala conducere a Muzeului Regiuni Porților de Fier, susține că în viitorul apropiat va deveni un monument istoric reabilitat şi conservat la standarde europene.

„Vrem să transformăm totul  într-un obiectiv demn de atenţia turiştilor. Vor exista modalităţi moderne de etalare a pieselor tridimensionale, ghidaje personalizate, ateliere meşteşugăreşti, expoziţii etno-culturale, etc.”, susţine Sorina Matacă, directorul Muzeului Regiuni Porţilor de Fier.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite