Turnu Severin: Centru nou pentru persoane cu handicap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de credincioşi au asistat ieri la slujba de sfinţire a Centrului şi la punerea pietrei de temelie pentru capela unității .

Începând cu ora 9.00, zeci de localnici ai comunei Ilovăţ s-au adunat, adăpostiți de ploaie cu umbrele, să asiste la slujba de binecuvântare săvârşită de un sobor de 15 preoţi însoţiţi de Prea Sfinţitul Episcop Nicodim. Tot cu acest prilej au pus piatra de temelie pentru capela centrului ce va avea ocrotitor pe Sf. Teofan Mărturisitorul, prăznuit de Biserică în data de 11 octombrie.
Cinci case utilate modern
Centrul aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din cadrul Consiliului Judeţean al Judeţului Mehedinţi. Acesta a fost construit în anul 2009 cu finanţare de la Consilul Judeţean Mehedinţi. Suprafaţa destinată Centrului cuprinde cinci case, cu patru dormitoare. Fiecare dormitor are două locuri, repartizaţi femei şi bărbaţi. În total Centrul dispune de 40 de locuri. Deja sunt 34 de asistaţi care beneficiază de servicii specializate. Aceştia au vârste cuprinse între 60 şi 92 de ani şi sunt în majoritate femei.
Persoanele ajunse în acest Centru sunt vârstnici care fie nu mai au familii, fie că au familii şi nu se mai pot îngriji de ele.
Sunt două condiţii pentru care o persoană poate  fi acceptată în acest centru: să aibă pensie şi certificat de handicap.
Sandu Cornelia, de 65 de ani, spune că a rămas singură, iar la acest centru are cine să aibă grijă de ea.”Am avut şi  eu servici, soţul mi-a murit, am avut accident şi am rămas nevăzătoare. N-am copii, am rămas singură şi m-am gândit să vin aici. Din pensia de nevăzător, dar şi din cea de vârstă îmi plătesc cazarea de la centru. Pe 20 mai fac o lună de când sunt aici şi deocamdată e bine,” a declarat bătrâna.
Două centre pentru persoanele cu handicap
Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului are în Mehedinţi peste 30 de centre sociale pentru copii, adulţi, vârstnici, persoane cu dizabilităţi. Strict pentru persoane cu handicap somatic şi senzorial mai există încă două centre: la Strehaia (pentru adulţi şi vârstnici) şi la Burila Mare (pentru tineri).

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite