Turnu Severin: Carnea de porc, interzisă în vama PF I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a instituit alertă pentru prevenirea contaminării cu febră aftoasă. Vameșii vor acorda o atenție sporită atât transportatorilor de carne, cât și simplilor turiști.

După ce autorităţile bulgare au depistat această boală la trei porci mistreţi vânaţi în regiunea Burgas(Bulgaria),  a fost convocat Grupul Național de Experți și s-a dispus ca medicii veterniari să participe la partidele de vânătoare din județ.

De asemenea, inspectorii sanitar-veterniari au trimis înștiințări către Prefectură, vămi, Asociația Vânătorilor și Pescarilor din Mehedinți, dar și primăriilor riverane Dunării.

Ca măsură de securitate, prin punctul de trecere a frontierei PF1 este strict interzisă introducerea în țară a oricărei cantități de carne de porc.

„Suntem la curent cu problema febrei aftoase și în consecință, acționăm cu atenție sporită în acest sens. Avem în vedere atât segmentul de transport marfă, cât și persoanele care tranzitează vama. Prin punctul de trecere a frontierei PF1 nu se poate intra sub nicio formă cu produse de origine suină. De asemenea, le-am transmis colegilor ca, în această perioadă, să nu permită nici măcar un kilogram de carne, cantitate care până acum era acceptată. Ar fi păcat ca de la o bucată de carne de friptură să se ajungă la o catastrofă”, ne-a spus șeful vămii, Titu Nețoiu.

Alertă și în ferme
Și la fermele din județ, personalul este în alertă maximă. În cadrul celor patru ferme de suine și una de taurine din mehedinți se întăresc măsurile de biosecuritate din centre. În cazul în care febra aftoasă ar contamina Mehedințiul, efectele ar fi catastrofice pentru economie.

„O astfel de epidemie ar duce la pierderi economice foarte mari, iar riscul major este faptul că boala se transmite cu o rapiditate foarte mare, iar cele mai afectate ar fi suinele, taurinele și ovinele, care ar muri în masă. Cu toate astea, un astfel de scenariu este, cel puțin deocamdată, destul de puțin probabil”, ne-a spus Adriana Ganea, purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite