Autorităţile mehedinţene se implică în reabilitarea drumului distrus de o furtună. Cer sprijin guvernamental pentru satul Ţigănaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Reabilitarea drumului şi celor cinci podeţe distruse de furtună se ridică la suma de 1.900.000  de lei

43 de familii au rămas izolate după potopul din ziua de duminică 14 august. Aproximativ cinci kilometri de drum comunal şi cinci podeţe din localitatea mehedinţeană Ţigănaşi, din comuna Burila Mare au fost distruse.

Şanţurile săpate de apă au adâncimi de peste un metru, chiar 1,5 metri în unele locuri. Ploaia torenţială, însoţită de grindină, a durat aproape trei ore şi le-a distrus localnicilor munca de peste an.

Legumele au fost puse la pământ, iar de recolta de porumb şi vie s-a ales praful. Prefectul judeţului Mehedinţi, Ion Mîţu, s-a deplasat în localitatea pentru a constata pagubele produse.

El a fost însoţit de un reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta şi de primarul comunei, care de altfel i-a cerut sprijinul pentru refacerea drumului. 

Problema este una urgentă pentru că accesul către casele izolate este imposibil, în aceste condiţii,  pentru autoutilitarele pompierilor, cât şi pentru maşinile ambulanţei.

„Voi lua urgent măsuri pentru a reface drumurile. Aştept un raport de evaluare din partea comisiei constituite la nivelul Consiliului Judeţean şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, după care va fi întocmit rapid un proiect de Hotărâre de Guvern pentru a fi alocaţi bani din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru cazurile speciale de calamităţi şi dezastre naturale.

Din primele estimări, pagubele se apropie de suma de un milion de lei noi, pentru că va trebui refăcută infrastructura inclusiv cu podeţe, rigole şi consolidarea terenului rupt de ape.

Voi face o solicitare premierului Emil Boc şi până va fi adoptată Hotărârea de Guvern, ne vom apuca de treabă deoarece nu putem lasa oamenii izolaţi fără acces la serviciile de ambulanţă sau pompieri” a declarat prefectul Ion Mîţu.


Edilul comunei a cerut ajutorul prefectului Ion Mîţu, deoarece nu poate suporta din bugetul local reparaţia infrastructurii distruse. Drumul  a fost reabilitat şi balastat cu doar trei săptămâni înainte de potop, refacerea lui costă 1.900.000 de lei, după evaluarea făcută şi de comisia Consiliului Judeţan

“ Drumul a fost distrus în doar o zi, cu natura nu te poţi pune.  Am cerut sprijin pentru că nu avem bani pentru refacerea lui. Cum primim banii, a doua zi ne apucăm de treabă ”, a declarat Jenică Cicic, primarul comunei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite