Turnu Severin: Primărie de 1 milion de euro la Vrata/ Autoritățile cer finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai importantă investiție dintre numeroasele proiecte pregătite de edili este construcția unei rețele de apă potabilă, canalizare și stație de epurare. În plus, primăria ce funcționează într-o clădire de peste 100 de ani se va muta într-un sediu de 1 milion de euro, iar vechea structură va servi drept farmacie.

Localitatea are 2200 de locuitori, iar anul trecut investițiile au fost inexistente. Anul acesta însă, edilii au depus proiecte în lanț, iar Ministerul Dezvoltării a alocat deja fondurile necesare pentru unul din ele.

Rețea de alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare, în valoare de aproape 20 de milioane de lei, reabilitarea unui drum comunal – 1 milion de euro, construcția unui sediu nou de primărie - 1 milion de euro. În plus, autoritățile locale pregătesc și reabilitarea școlilor, construcția unui cămin cultural și modernizarea a încă 10 kilometri de drum de exploatare agricolă.

Lucrările pentru stația de epurare vor demara în luna martie a acestui an.

„Este foarte necesară această investiție, mai ales că oamenii din Vrata trebuie să se descurce cum pot cu apa potabilă. La controalele de specialitate a reieșit faptul că toate fântânile publice conțin apă cu nitriți. Noi am pus tenționări pe fiecare din ele, iar acum trebuie să oferim oamenilor o alternativă”, ne-a spus primarul din Vrata, Săndel Curiguț.

primarul Săndel Curiguț



Primărie de 1 milion de euro
Un alt proiect la care s-au gândit autoritățile locale vizează construirea unui nou sediu pentru Primărie. Acesta va costa 1 milion de euro, iar noua structură, în care își vor desfășura activitatea 18 angajați, va beneficia de subsol, parte și etaj, unde vor funcționa birouri, arhive sau o sală de ședințe cu o capacitate de 70 de locuri.

image

„Clădirea în care funcționăm acum are peste 100 de ani, e construită în anul 1900. După ce ne vom muta, aș vrea să o transform în farmacie sau sediu pentru medici de familie”, explică primarul Săndel Curiguț.

Autoritățile modernizează 2,5 kilometri de drum
Drumul comunal 100, care leagă DN 56C și DN 56A, va fi modernizat cu bani de la Ministerul Mediului. Și acest proiect valorează circa 1 milion de euro, iar planurile edililor nu se opresc aici.

image

„Tot pentru acest an, am depus proiecte pentru modernizarea școlilor din comună, construirea unui cămin cultural și reabilitarea a 10 kilometri de drum de exploatare agricolă”, încheie primrul din Vrata.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite