Atenţie, la hoţi! Graba pentru pregătirea sărbătorilor nu trebuie să vă facă să lăsaţi „garda ”jos. Severinenii au fost sfătuiţi să –şi securizeze locuinţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au împărţit pliante
Poliţiştii au împărţit pliante

Acţiunea de prevenire face parte dintr-o campanie lansată la nivel naţional care are ca scop reducerea numărului de furturi din apartamente

Apropierea sărbătorilor de iarnă îi determină pe unii proprietari de locuinţe să uite de vigilenţă şi să lase uşile deschise.Acest gest de neglijenţă, constituie principala cauză a creşterii furturilor din locuinţe din statisticile poliţiei române.

„90 la sută din furturile din locuinţă se datorează neatenţiei cetăţenilor. Pleacă la cumpărături îşi lasă uşa deschisă, pleacă să ducă gunoiul, la fel, îşi lasă bilete în uşăc ,cheile sub preş şi multe alte greşeli pe care nu ar trebui să le mai facă.

Trebuie să conştientizăm că oricare dintre noi putem fi o victimă”, a declarat Mirela Bragă, şeful Compartimentului de combatere şi prevenire a criminalităţii, din cadrul IPJ Mehedinţi.
 

Pentru a preveni furturile din locuinţe poliţiştii şi asiguratori, ajutaţi de un grup de elevi de la Colegiul„Gheorghe Ţiţeica” au  împărţit pliante şi sfaturi trecătorilor de pe Strada Crişan, din centrul oraşului Droberta Turnu Severin.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite