Arheologii au descoperit poarta principală a Cetății Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intrarea în cetate este elementul care a generat, de-a lungul timpului, nenumărate controverse între cercetători.

Nicio teorie cu privire la acest subiect nu a avut suficiente argumente pentru a convinge comunitatea științifică până în momnetul de față.

Săpăturile arheologice de pe platoul cetății medievale par să fi elucidat acest mister.

După ce au găsit ornamente din piatră, tezaure și oase umane, cercetătorii mehedințeni par să fi dat și de intrarea principală în incinta cetății, așa cum a fost concepută în planurile inițiale.

„Este vorba despre o spărtură în zid, de circa trei metri, care a fost completată ulterior cu piatră legată cu mortar și aranjată neglijent. Descoperirea s-a produs în prima incintă, iar fundația este întreruptă chiar în acel loc. După părerea mea, aceasta este poarta cetății, însă pentru confirmare mai este nevoie de cercetări, săpătura trebuie adâncită”, ne-a spus directorul adjunct al Muzeului regiunii Porțile de Fier și unul din arheologii care participă la proiect, Gabriel Crăciunescu.

Cetatea Medievală a Severinului urmează să intre într-un amplu proces de restaurare, iar până atunci, zona trebuie descărcată de conținut arheologic. Săpăturile se desfășoară până în luna septembrie, însă s-ar putea prelungi până la sfârșitul acestui an, în cazul unor descoperiri importante.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite