Stiri din Turnu-Severin

Ajutoarele comunitare scot oamenii în stradă la Şimian- Mehedinţi

13 decembrie 2011, 11:20 |  Autor: Cristina Popescu | 

Cuvinte cheie: severin, simian, ajutor social, protest, mehedinti,

Localnicii s-au plâns prefectului de faptul că nu-şi primesc raţia cuvenită

Turnu Severin

Localnicii s-au plâns prefectului de faptul că nu-şi primesc raţia cuvenită

 

Zeci de persoane din comuna mehedinţeană Şimian au protestat, marţi, în faţa primăriei, nemulţumite că li s-au înjumătăţit alimentele venite de  la UE.

Primarul din Şimian a reuşit să-şi nemulţumească localnicii, după ce a înjumătăţit alimentele oferite celor cu venituri reduse.

Marţi dimineaţă, când au văzut că primesc numai o parte din alimente, oamenii i-au cerut edilului socoteală. Cu sticla de benzină în mână, un localnic a ameninţat că îşi va da foc în faţa primăriei.

Primarul recunoaşte că a înjumătăţit porţia pentru a împărţi alimente şi la ceilalţi nevoiaşi din comună. El susţine că va cere însă suplimentarea ajutoarelor şi, astfel, va mulţumi pe toată lumea.

Decizia încalcă drepturile oamenilor, aşa că edilul s-a trezit luat la rost de mai multe comisii de control: Garda Financiară, Corpul de control al prefectului şi Agenţia pentru prestaţii sociale.

Săptămâna trecută, localnicii din Gogoşu au protestat din acelaşi motiv. 

Potrivit autorităţilor judeţene, cantităţile cuvenite fiecărui beneficiar sunt standard şi nu pot fi modificate de nimeni. Ca atare, cei care nu respectă legea pot răspunde penal.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Patru tineri au construit o barcă din PET-uri cu care au plecat în expediţie pe Dunăre

    Acţiunea lor, intitulată „PETscăruş ecologic tour", se vrea o pledoarie ecologistă pentru cură ...

    Scandal pe ajutoarele comunitare ajunse la Gogoşu- Mehedinţi/ Localnicii acuză faptul că li s-a tăiat din cota cuvenită

    Zeci de localnici din comuna mehedinţeană Gogoşu sunt nemulţumiţi că nu au primit întreaga cant ...

    VIDEO Lucian Bute a pierdut prin KO în fața lui Froch. Gălățeanul nu mai este campion mondial

    Pugilistul român Lucian Bute a pierdut prin KO meciul cu Carl Froch, disputat în noaptea de sâm ...

    Primarul din Gogoşu- Mehedinţi, implicat într-un accident rutier pe DN 6

    Aflat la volanul maşinii de serviciu, edilul şef al comunei mehedinţene Gogoşu a făcut, miercur ...

    Suedia a câștigat Eurovision 2012! România în afara primelor zece

    Reprezentanta Suediei, Loreen, a câștigat ediția de anul acesta a concursului Eurovision. Melod ...

    Scandal la mitingul USL din Piatra Neamţ! Un simpatizant al PP-DD a fost amendat

    Un pietrean care făcea scandal la adunarea unde veniseră liderii USL a fost ridicat de jandarmi ...

    Cod galben: Pericol de inundaţii în Banat; Transilvania şi Oltenia

    Hidrologii au emis cod galben pentru interval sâmbătă, ora 12.00 -  duminică, ora 15.00, p ...

    Extremistul secui Csibi Barna: Ţară schizofrenică! Cenuşa unui om a ajuns să fie rasistă

    Cu toate că reînhumarea scriitorului maghiar Nyiro Jozsef a fost amânată, controversele continu ...

    Victor Ponta s-a dezlănțuit la Piatra Neamț: „Faceți un apel la 112 să-l ia pe Pinalti!”

    Liderii USL au participat sâmbătă, 26 mai, la un miting de susținere a candidaților acestei for ...

    Mita electorală face primele victime în Giurgiu. Patru persoane s-au ales cu dosar penal

    Prefectul judeţului Giurgiu, Carmen Crişu, a anunţat vineri, 25 mai, în cadrul unei conferinţe ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole