Agresorii celor trei poliţişti, cercetaţi pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi bărbaţi, care au sărit cu toporul şi cuţitul la poliţişti, în urmă cu două zile,  vor petrece următoarea lună în spatele gratiilor

V. Constantin de 44 ani, din comuna Oprişor, judeţul Mehedinţi, aflat la spital pentru investigaţii medicale, va fi reţinut pentru 30 de zile. Prietenul său, C. Ştefan, de 45 ani, a fost arestat pentru 29 de zile.

Mama bărbatului care a sărit cu toporul la poliţişti, V.Dina, în vârstă de 67 ani, nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu o lună de zile. Vă reamintim că scandalul a început când oamenii legii au mers să-l aducă la audieri pe V.Constantin, el era cercetat pentru violare de domiciliu.

Bărbatul ameţit de alcool a ieşit, la poartă, cu un topor în mână şi i-a ameninţat pe poliţişti. Prietenul său aflat şi el sub influenţa alcoolului  a venit cu un cuţit să-şi ajute amicul să-şi impună punctul de vedere.

În aceste condiţii, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare şi a tras  două focuri de avertisment. Întrucât cei doi bărbaţi nu s-au liniştit, agentul de poliţie a tras un foc în direcţia agresorului, rănindu-l la genunchi.

În scandal a intervenit şi mama bărbatului căutat de poliţişti, care, cu o bucată de lemn, l-a lovit în spate  pe alt poliţist, fără a-i produce leziuni.

„Cei trei sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 239 şi 321 din Codul penal”, a declarat Lavinia Pescaru, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi.





Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite