160 de poliţişti angrenaţi într-o razie de amploare în Severin împreună cu Garda Financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au găsit, aseară, în doar câteva ore, cinci arme albe (cuţite), 3,5 metri cubi de material lemnos şi 150 pachete de ţigări de contrabandă.

Poliţiştii au avut în vedere ca în această acţiune să identifice persoanele care practică comerţul cu produse de contrabandă, cele pretabile a comite infracţiuni cu violenţă, persoanele care deţin în mod ilegal arme letale sau neletale supuse autorizării şi care poartă în mod ilegal arme albe, persoane urmărite sau care se sustrag urmăririi penale şi care provoacă sau participă efectiv la scandaluri.

Au fost angrenaţi peste 160 de poliţişti, 16 echipaje auto şi mai multe patrule pedestre, sprijinite de efective ale Garzii Financiare Mehedinti.

Au fost legitimate 922 de persoane (din care 79 au fost atenţionate) şi verificate 142 de societăţi comerciale. 

Nu au scăpat nici autovehiculele care transportă marfă fără documente legale de provenienţă aflate în trafic.

A fost verificată, de asemenea, legalitatea transportului de material lemnos şi produse semifabricate din material lemons, dar şi nerespectarea regimului legal de viteză.

În aceeaşi acţiune, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare şi au constatat 6 infracţiuni (trei la regimul rutier şi trei de natură economică).

De asememea, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, 5 arme albe (cuţite), 3,5 metri cubi de material lemnos şi 150 pachete de ţigări de contrabandă, valoarea bunurilor confiscate fiind de 1.333 lei.      

În colaborare cu reprezentanţii Gărzii Financiare Mehedinţi, poliţiştii au efectuat un control la o societate comercială din Severin.

Pentru neregulile constate, s-a dispus confiscarea sumei de 2.375 lei, sancţionarea cu amendă în valoare de 8.000 lei, conf. OG 28/1999, precum şi suspendarea activităţii pe o perioadă de trei luni.

Sancţiunile contravenţionale aplicate în cadrul raziei se ridică la peste 40.000 lei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite